spot_img
spot_img

Uleiurile Luna Solai – premiate pe plan internațional

spot_img

Date:

Share post:

spot_img

Astăzi, uleiurile Luna Solai – produse la LUNCANI, au primit unul dintre cele mai prestigioase premii în ceea ce privește gustul.

Superior taste award cu trei stele este distincția primită de uleiuri din partea Institutului Mondial al Gustului.

„Mă bucur să pot impartași cu voi bucuria unei noi recunoașteri internationale.

Bucuria este cu atât mai mare cu cât anul acesta, la implinirea a 10 ani de la lansarea brandului Luna Solai, uleiul evaluat este obținut din semințe de floarea soarelui obținute chiar de către noi, în urma primei recolte de pe pământurile noastre, după standardele agriculturii bio. Acest ulei a fost recompensat cu maximul de trei stele și recunoscut Superior Taste Award.

Am supus evaluării doar uleiul bio de floarea soarelui pentru că, deși îl avem în cantități limitate, am dorit să verificăm munca noastră de mici fermieri și de mici producători. În plus, uleiul de floarea soarelui este cel căruia îi datorăm povestea brandului nostru, fiind totodată și gustul preferat al românilor.

Recunoașterea calității uleiului bio de floarea soarelui de către iTQi tocmai în anul în care TAF Presoil împlinește 10 ani vine ca o confirmare a muncii familiei mele, dar și a pasiunii și exigenței pentru uleiul curat pe care am deprins-o în anii de ucenicie pe lângă tatăl meu.

Am speranța că această recunoaștere internațională vine să întărească încrederea micii mele echipe de angajați în perspectivele de dezvoltare ale făbricuței. Și cred că este o garanție de calitate suplimentară și pentru consumatorii care ne-au ales ghidându-se după experiențele constant plăcute cu produsele noastre.

Similar cu celebrul ghid Michelin în gastronomie, ITQI nu organizează un concurs, ci o evaluare a produselor pe baza meritelor proprii. Numai produselor care au primit o notă mai mare de 70% li se acordă distincția “Superior Taste Award” cu una, două sau trei stele de aur.

Cum se desfășoară evaluarea produselor de către iTQi?
În timpul testelor, fiecare produs este supus unei degustări în orb, conform unei proceduri riguroase de analiză senzorială.

Degustătorii – chefi și somelieri de prestigiu – sunt rugați să evalueze produsele ca și cum acestea ar fi în bucătăria lor, nu în conformitate cu standardele restaurantelor.

Fiecare produs evaluat este analizat în forma unui raport de analiză senzorială pe baza unor criterii cum ar fi mirosul, gustul, impactul vizual, textura, etc. Toate acestea sunt luate în considerare de către fiecare membru al juriului. Acesta din urmă, de asemenea, scrie comentarii și, atunci când este necesar, sugestii de îmbunătățire.

După sesiunea de degustare, ITQI întocmește un grafic detaliat al diferitelor clase și rezumă observațiile și propunerile membrilor juriului pentru companiile participante. Această informație este cu adevărat apreciată de către producători, deoarece ne ajută să înțelegem mai bine opinia juriului și să devenim conștienți de potențiale domenii de îmbunătățire.”, a declarat Felicia Tulai – administratorul Luna Solai.

Comentarii

spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Related articles

Bărbat din Vaslui, arestat preventiv de Judecătoria Turda, după ce a fost arestat de polițiștii din Câmpia Turzii, fiindcă a făcut scandal în autocar,...

E frumoasă România, nu-i așa? Atât de frumoasă încât oameni care locuiesc în diverse zone ale țării ajung...

Accident produs de un șofer beat, la Luna

La data de 17 iunie a.c., în jurul orei 07.00, polițiștii au fost semnalați să intervină la un...

Cetățenii comunei Luna au curajul în ADN – la 1848 au plătit prețul suprem, pentru curajul lor!

Cine a avut norocul de a cunoaște oameni care sunt originari-sadea din comuna Luna, fie că vorbim despre...

Anunț – Remediere avarie – întrerupere furnizare apă potabilă în localitatea Luna

Compania de Apă ARIEŞ anunță întreruperea furnizării apei potabile în data de 08.06.2022, între orele 10:00 -14:00, în...
spot_img

Cea mai tare oferta de Craciun! Benzina Standard la… 46 de BANI

Un internait a postat pe retelele de aocializare o fotografie cu cea mai tare oferta de Craciun. La Petrom Baciu, se vinde cel mai ieftin...
%d bloggers like this: