Turdeanca, Neptina Udrea, salvează vieți la Untold

În aceste zile are loc, la Cluj-Napoca, festivalul Untold. Sub coordonarea atentă a medicilor şi alături de asistenți, paramedici și pompieri, voluntarii SMURD oferă o reală mână de ajutor. Vorbim despre acei tineri care muncesc cot la cot cu echipajele şi nu cer niciodată vreun lucru în schimb.

În cazul multora dintre aceștia , voluntariatul le schimbă pașii în viață. Este şi cazul Neptinei Udrea, care s-a înscris în cadrul programului „Voluntar din Pasiune” încă din liceu. Tatăl ei, fost pompier și paramedic la Detaşamentul Turda al ISU Cluj, i-a deschis ușa către lumea salvatorilor. A învățat-o nu doar tehnici, ci și valori importante – empatie, răbdare, dar şi cum să rămână calmă în situații critice şi să ajute cu inima deschisă.

„El m-a ajutat să îmi gestionez emoțiile și să îmi dezvolt gândirea critică. Datorită ajutorului lui am ajuns voluntara care sunt astăzi.”

Iar de la voluntariat şi până la alegerea unui drum în viață a fost doar un pas. Neptina a fost admisă la Facultatea de Medicină din Sibiu.

„Uneori mă simțeam neputincioasă la cazuri știind că sunt voluntară și nu am pregătirea unui medic. Asta m-a determinat să îmi doresc mai multe cunoștințe și o pregătire mai vastă pentru a putea face mai mult bine. În viitor vreau să continui să fac voluntariat la SMURD și să transmit mai departe această pasiune frumoasă”, spune Neptina.

Neptina este la datorie la Untold, pregătită să ajute, la fel ca toți colegii noștri. Dacă aveți nevoie de ajutor în festival, nu ezitați să ne cereți sprijinul!

DSU #IGSU #pompierii #salvatorii #voluntari

spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Related articles

Victorii la scor pentru Victoria Viișoara și Arieșul Mihai Viteazu

Într-un sezon, practic, fără miză în care NIMENI nu...

Siguranță pe drumuri: acțiuni rutiere de amploare în județul cluj

Ieri, 17 octombrie a.c., începând cu ora 10.30, polițiștii...

Gazde Erasmus, pe educația adulților

 În perioada 19-22 octombrie 2025, Asociația Părinți pentru copii,...
spot_imgspot_img