

La data de 9 septembrie a.c., în jurul orei 01.00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin au depistat în trafic, pe DN1 E60, un tânăr de 25 de ani, din municipiul Turda, care se deplasa cu un autoturism, având suspendat dreptul de a conduce.
De asemenea, testarea acestuia cu aparatul etilotest a indicat concentrația de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, context în care a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice necesare stabilirii alcoolemiei.
În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.








