Intelectualitatea și politica turdeană a pierdut un om de o valoare incomensurabilă. Un adevărat lord, a cărui lipsă o vom simți cu toții. Atât de nedrept, atât de devreme … s-a retras în eternitate unul dintre cei mai mari istorici pe care i-a avut România, Felezeu Călin Valentin.
Domnul profesor, Călin Valentin Felezeu, a văzut lumina zilei la data de 15 martie 1960, în Ocna Mureș, județul Alba.
În anul 1979 a absolvit cursurile Liceului de Filologie Istorie, Ady Șincai din Cluj Napoca, iar în 1984 pe cele ale Facultății de Istorie și Filozofie din cadrul Universității „Babeș Bolyai” din Cluj Napoca. În anul 1996 a devenit DOCTOR în Istorie Universală – Istoria Imperiului Otoman, în cadrul aceleiași Universități „Babeș Bolyai” de care și-a legat definitiv destinul, în anul 1994 când a devenit lector.
În cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației a fost decan și, ulterior prodecan, ocupând aceste poziții din anul 2003, până în prezent, iar între anii 2006 și 2007 a fost director adjunct al Institutului Cultural „Dimitrie Cantemir” din Instambul. A scris 18 cărți și 85 de articole științifice.
„Astăzi, a plecat spre cerurile mai bune, pentru a istorisi, ca nimeni altul, despre timpurile trecute și prezente, profesorul universitar Călin Felezeu. O enciclopedie istorică, un pedagog excepțional, un om al cărții, un povestitor ca în „1001 de nopți”, o generozitate greu de aflat, un suflet mare, cât toată inima lui care a spus stop astăzi, un prieten cu eleganța parfumului lumilor apuse, când domnii erau domni, iar cuvântul era cuvânt…
Cred că toți aveți sau ați avut un unchi bonom, empatic, optimist, volubil, generos, cald, șugubăț, uneori, dar cu eleganță, erudit și adaptabil, care este sau era o bucurie a întâlnirii pentru voi. Așa era Călin…
Dumnezeu să te odihnească, Efendi, așa cum îi plăcea să fie alintat de prieteni și amici!” a transmis, ieri, un alt mare profesor turdean, Ciprian Rigman.
Călin Felezeu a fost căsătorit, iar în urma acestei căsătorii lungi de aproape 40 de ani, viața i-a fost binecuvântată cu două fete, Ioana și Raluca, pe care le iubea la fel de puternic ca apele Mediteranei, care lovesc Bosforul.
Dincolo de activitatea academică și de cercetare, domnul Călin Valentin Felezeu a fost unul dintre marii liberali ai epocii post-comuniste, punând umărul la edificarea și consolidarea Partidului Național Liberal. Ca urmare a acestei activități politice desăvârșite, a fost consilier local și județean, dar a ocupat și funcții în structurile de conducere ale societăților comerciale patronate de Consiliul Local Turda.
Nu în ultimul rând, Călin Felezeu a fost un mare rotarian și… un excelent bucătar. Sunt notorii poveștile despre „gulașul incredibil de gustos” pe care-l pregătea Efendi.
Noi, cei care l-am cunoscut și îndrăgit pe domnul profesor, rămânem cu amintirile neprețuite și cu năzuința că, în această viață, vom izbândi să creem măcar o fărâmă din câte a reușit să creeze Călin Valentin Felezeu – „Efendi”…
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească întru cerurile prea înalte! Condoleanțe sincere, familiei greu încercate!












