Sărbătorile de Crăciun vor fi infinit mai triste pentru familia unui tânăr, în vârstă de 27 de ani din municipiul Turda.
Azi-noapte, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, acesta a pierdut controlul mașinii, răsturnându-se cu aceasta și izbind un gard de beton.
Grozăvia s-a produs în localitatea Ditrău din județul Harghita.
„La data de 20.12.2018, în jurul orei 00:30, M.E. de 27 de ani, din municipiul Turda, judeţul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 12, pe raza comunei Ditrău spre municipiul Gheorgheni, într-o curbă periculoasă la dreapta, pe un carosabil umed, a pierdut controlul şi s-a răsturnat în afara părții carosabile, izbindu-se de un gard de pe partea stângă a drumului.
Din accident au rezultat decesul conducătorului auto, rănirea gravă a pasagerului C.C. de 32 de ani, din municipiul Turda, rănirea ușoară a pasagerului G.A. de 18 ani, din municipiul Tulcea, precum şi distrugerea autoturismului.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, pentru care va fi propusă soluţie legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Gheorgheni.”, transmite IPJ Harghita.
sursa foto: arhiva