Traficanti de lemne depistati pe A3

La data de 21 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 Poliţie Rurală Floreşti – Post Poliţie Comunal Gilău au fost sesizați cu privire la faptul că un camion se deplasează transportând material lemnos neasigurat, pe DN1 E60, din direcția Huedin înspre Gilău.

 

La scurt timp, camionul a fost identificat și oprit, iar cu ocazia verificărilor întreprinse, s-a stabilit faptul că la volanul acestuia se afla un bărbat în vârstă de 35 de ani.

 

Totodată, la fața locului a fost solicitat sprijinul reprezentanților ISCTR.

 

Verificarea documentelor a relevat faptul că transportul se desfășoară în baza unui aviz pentru cantitatea de 42,5 mc de material lemnos. Astfel, conucătorului auto i-a fost solicitată supunerea vehiculului verificării prin cântărire, acesta din urmă refuzând.

 

În consecință, bărbatul de 35 de ani a fost sancționat de către reprezentanții ISCTR cu amendă în valoare de 6.000 de lei.

 

Totodată, în timpul verificărilor, pe breteaua de coborâre de pe Autostrada A3 – Trasilvania, a fost identificat un alt ansamblu de vehicule, care se deplasa  transportând material lemnos.

 

Ca urmare a opririi și verificării acestuia, s-a stabilit existența unui aviz pentru transportul unei cantități de 22.2 mc de material lemnos, însă datorită refuzului conducătorului auto de a supune vehiculul vrificării prin cântărire, reprezentanții ISCTR au luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 4.000 de lei.

spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Related articles

🗞️ De ce în Georgia se poate, iar la noi… nici nu se încearcă? Black Lion vs… Wolves

Rugbyul european trece printr-o transformare discretă, dar profundă. Țările...

🔥 DRUMUL EUROPEAN AL TURZII ÎNCEPE ASTĂZI!

Seara aceasta aduce din nou emoția handbalului mare la...

📢 ANUNȚ IMPORTANT pentru locuitorii Comunei Tritenii de Jos!

Dragi cetățeni,🌿 Începând cu 20 octombrie 2025, Primăria Comunei...

CONCERT CORAL „ARMONII DE TOAMNĂ” – EDIȚIA a X-a

Primăria Municipiului Turda vă invită sâmbătă, 18 octombrie 2025,...
spot_imgspot_img