În aprilie 2021, un traficant de droguri din Câmpia Turzii era arestat într-una dintre cele mai spectaculoase acțiuni organizate de BCCO IPJ Sibiu.
19 persoane au fost arestate într-un dosar de trafic de stupefiante sau substanțe cu efect psihoactiv. Printre acestea și M D-A zis „****”, care la acel moment era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactiv.
Ei bine, după un an de la spectaculoasa percheziție, ale cărei detalii le puteți găsi aici, Deiu a scăpat de pușcărie.
„M D A, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactiv în formă continuată ar fi avut de executat o pedeapsă de 1 an și 2 luni închisoare. În cazul lui, magistrații au dispus suspendarea executării pedepsei rezultante sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Pe toată această perioadă, el este obligat să se prezinte periodic la Serviciul de Probațiune Cluj și, printre altele, să execute muncă în folosul comunității în cadrul Primăriei Turda sau în cadrul Primăriei Câmpia Turzii pe o perioadă de 90 de zile. ”, scrie OradeSibiu.ro.
Din totalul de 19 reținuți în aprilie 2021, 11 au scăpat de închisoare.
Comentarii