Astăzi, Organizația Județeană Cluj a Partidului Social Democrat a depus o adresă
către Inspectoratul de Poliție Județean Cluj prin care semnalează faptul că la nivelul
județului Cluj, respectiv în comuna Gârbău, Ciurila, Fizeșu Gherlii, Panticeu și Cojocna,
numărul vizelor de flotant este destul de ridicat, existând suspiciuni majore privind
fraudarea alegerilor locale prin metoda creșterii numărului de votanți, sens în care solicită
luarea măsurilor legale pentru buna desfășurare a alegerilor locale din 27.09.2020.
Prezenta sesizare este pe deplin justificată atâta timp cât în comunele Gârbău,
Ciurila, Fizeșu Gherlii, Panticeu și Cojocna numărul vizelor de flotant este destul de
ridicat, chiar și 300 de vize/localitate, existând informații că la o adresă au fost eliberate
trei vize de flotant.
În temeiul Art. 31 și urm. din OG nr. 97/2005, pentru obținerea dovezii de reședință,
solicitantul va declara pe propria răspundere că locuieşte mai mult de 15 zile la adresa la
care are locuinţa secundară, indicand motivul care va fi consemnat pe cerere, în faţa
funcţionarului de evidenţă a persoanelor.
Președintele PSD Cluj, Alexandru Cordoș, consideră că : ” În comunele indicate în
cuprinsul sesizării noastre la momentul eliberării vizelor de flotant nu s-a ținut cont de
condițiile eliberării acestora, evidențiate anterior, fiind necesare verificări în teren, din care
să rezulte dacă solicitanţii locuiesc efectiv la adresa declarată.”
Modalitatea obținerii vizelor de flotant în comuna Gârbău, Ciurila, Fizeșu Gherlii,
Panticeu și Cojocna contravine dispozițiilor legale, existând riscul de a nu fi asigurat un
proces electoral corect, legal și echidistant față de toți competitorii politici.
Întrucât există suspiciuni majore privind fraudarea alegerilor locale prin metoda
creșterii numărului de votanți, PSD Cluj solicită luarea măsurilor legale pentru buna
desfășurare a alegerilor locale din 27.09.2020.
Biroul de presă al PSD Cluj












