Tarifele pentru parcările de reședință din Turda se vor DUBLA! Lui Gigi Balahura îi e poftă de banii turdenilor, după ce a băgat Domeniul Public în gaură?

spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
PublicitateImagine Refleqt MediaImagine ICTI Oficial

Pe ordinea de zi a ședinței ordinare de Consiliu Local, programată pentru joi, 22 decembrie 2022, de la ora 13:00, figurează un proiect de hotărâre care tinde să aprindă multe discuții.

Este vorba despre proiectul HCL  privind aprobarea tarifelor practicate de către societatea Domeniul Public Turda SA pentru închirierea parcărilor de domiciliu / reședință și teren garaje.

Potrivit proiectului de hotărâre, tariful anual pentru o parcare, pentru persoane fizice, urmează să fie de 250 lei, dacă se plătește suma integrală, la începutul anului. De asemenea, pentru persoanele juridice, tariful va fi de 600 de lei/an/loc de parcare.

Domeniul Public Turda, societatea care administrează parcările de reședință și garajele din Turda, își motivează solicitarea de dublare a tarifelor de închiriere a acestora, spunând că au crescut costurile cu amenajarea parcărilor (vopsea, indicatoare, manoperă), cu sume între 30 și 80 %, doar că tarifele practicate de DPT vor crește cu 100%.

De asemenea, societatea condusă de Gigi Balahura afirmă că dorește să implementeze o aplicație online prin care cetățenii vor putea să-și rezerve și să-și plătească online tarifele pentru parcare, crescând astfel gradul de transparență în gestiunea serviciului.

Un alt argument al DPT pentru noile tarife la parcări îl constituie creșterea redevenței datorate Municipiului Turda, însă acest argument este unul fals, deoarece redevența se datorează DIN PROFITUL NET AL FIRMEI, or pe 2022, Domeniul Public Turda va înregistra o pierdere de câteva miliarde de lei vechi.

RefleqtMedia a luat legătura cu unul dintre foștii directori generali ai SC API Turda, societatea care, până să fie dizolvată, administra parcările.

„Ce cheltuieli ai cu un loc de parcare? NU este ca și cum ar trebui Domeniul Public să traseze ANUAL aceste locuri de parcare. Argumentele lor sunt aberante”, declară fostul director, sub protecția anonimatului.

Uniunea Salvați România declară că se va opune solicitării DPT de dublare a tarifelor la parcările de reședință.

„⚠️ După cel mai mare PREȚ la apă din țară, după SCUMPIREA salubrității cu 70%, primarul cere joi DUBLAREA tarifelor pentru parcările turdenilor❗ De 3 ori mai mult decât în Cluj-Napoca❗Consilierii USR Turda se vor OPUNE❗❗⤵️
➡️ Să începem cu o comparație Cluj-Napoca – Turda: în Cluj-Napoca, pentru anul 2023, tarifele pentru parcare sunt între 71-85 lei/an, în timp ce în Turda, pentru 2023, se propun tarife între 250-300 lei/an (250 de lei dacă se achită integral parcarea până la 1 februarie 2023). Acum, tariful pentru parcare este de 125 lei/an. Așadar, o creștere de cel puțin 100%❗⤵️
👉 Consilierii USR Turda 🔵🔴 nu vor vota acest proiect de HCL inițiat de primarul Matei, din următoarele motive:
🔷️ Considerăm că datoriile Domeniului Public, societatea care administrează parcările, în sumă de 7 209 000 lei, pentru anul 2021, trebuie acoperite prin profesionalizarea societății și nu prin creșterea tarifelor pentru turdeni! Un profit de doar 12 980 de lei în anul 2021 este un semn de incompetență a conducerii Domeniului Public, iar incompetența trebuie penalizată, nu premiată cu tarife mai mari aruncate asupra turdenilor!
🔷 ️Considerăm că motivația conducerii Domeniului Public pentru dublarea tarifelor este nejustificată! Nimic concret, nimic detaliat privind creșterea costurilor, nicio formula aritmetică ce să justifice o asemenea creștere de tarif.
🔷 ️Considerăm că pot fi modificate prețurile în raport cu inflația și creșterea argumentată a costurilor, dar dublu sau mai mult de dublu ni se pare inadmisibil!
🔷 ️Considerăm că politicile publice trebuie să urmărească, în primul rând, binele cetățeanului și nu acoperirea găurilor financiare generate de un management defectuos!
⚠️ Din aceste motive, nu putem vota un asemenea proiect de HCL în forma propusă❗ Facem un apel către primarul Matei și către consilierii PNL-UDMR, aflați la putere, pentru a găsi o soluție convenabilă pentru turdeni în privința parcărilor de reședință❗”. transmite partidul de opoziție.

Cu toate acestea, este 100% sigur că reprezentanții PNL+UDMR vor vota proiectul de hotărâre.

PublicitateImagine AQUA CAAImagine Nacele pătrat
Imagine 2026 GIF

Latest articles

spot_img

Related articles