Țărănismul din România a reprezentat una dintre cele mai originale ideologii politice din spațiul central și est-european. Născut din fuziunea Partidului Național Român al lui Iuliu Maniu cu Partidul Țărănesc al lui Ion Mihalache, în 1926, proiectul țărănist a pus în centrul vieții politice și economice gospodarul român, satul și democrația constituțională. Spre deosebire de alte doctrine care idealizau industrializarea forțată sau autoritarismul, Țărănismul a încercat să modernizeze România prin cooperativă, credit agricol și descentralizare.
Ce a adus bun Țărănismul din România
- Apărarea democrației
Partidul Național-Țărănesc (PNȚ) a fost principalul bastion al opoziției democratice interbelice. Liderii săi au refuzat compromisurile cu Carol al II-lea, cu legionarii și cu comuniștii. Sacrificiul lor este emblematic: Virgil Madgearu a fost asasinat de legionari, iar Iuliu Maniu și Ion Mihalache au murit în închisorile comuniste. - Modernizarea rurală
Țărănismul a susținut cooperativizarea voluntară, accesul țăranilor la credit, educația economică și dezvoltarea infrastructurii locale. Ideologul Virgil Madgearu a formulat o viziune de „capitalism cu rădăcini”, care să valorifice resursa umană și economică a satului românesc. - Europa și Occidentul
După 1989, PNȚCD – continuatorul tradiției țărăniste – a contribuit decisiv la orientarea euro-atlantică. Guvernarea din perioada 1996–2000 a deschis negocierile de aderare la Uniunea Europeană și a plasat România pe drumul către NATO.
Deciziile greșite ale Țărănismului din România
- Gestionarea Marii Crize (1929–1933)
Guvernele național-țărăniste au aplicat politici de austeritate, în timp ce prețurile agricole se prăbușeau. Rezultatul: sărăcirea masivă a satului și tensiuni sociale grave. Greva minerilor de la Lupeni (1929) și greva ceferiștilor de la Grivița (1933), ambele reprimate violent, au rămas pete negre pe istoria PNȚ. - Relația cu regele Carol al II-lea
PNȚ a sprijinit inițial restaurația carlistă, dar s-a trezit ulterior în conflict direct cu monarhul. Ambiguitatea și fracturile interne au slăbit partidul și au erodat democrația parlamentară. - Întârzierea industrializării
Deși viziunea agrariană a fost utilă pentru sat, PNȚ nu a reușit să creeze un echilibru real între rural și urban. Lipsa unor politici industriale competitive a lăsat România vulnerabilă în fața modernizării accelerate din statele vecine.
Moștenirea Țărănismului
Țărănismul din România rămâne, în istorie, un proiect al democrației cu rădăcini rurale. A adus ideea de „dezvoltare cu rădăcini”, prin cooperativă și educație economică, a apărat pluralismul politic și a marcat revenirea României spre Occident după 1989. În același timp, a demonstrat limitele unui model care a supraestimat forța satului și a subestimat urgența industrializării.
Astăzi, Țărănismul rămâne mai degrabă o lecție decât o soluție politică: lecția că democrația trebuie apărată chiar și cu prețul sacrificiului și că modernizarea nu poate ignora nici satul, nici orașul.
