spot_img
spot_img

Surse: Florin Hidișan a pierdut cel mai important meci – Dumnezeu să-l ierte!

spot_img

Este o zi tristă pentru fotbalul românesc! Florin Hidișan, fost fotbalist al U Cluj, UTA, FC Argeș și Pandurii Târgu Jiu, a plecat la Ceruri, pierzând cel mai important meci al său … cel cu cancerul de stomac.

Informația ne-a venit pe surse foarte credibile, din anturajul imediat al fostului fotbalist.

Ultima dată, acesta voia sa mearga la tratament în Statele Unite ale Americii. 

„Caută și alte metode de a opri rapiditatea cu care boala se extinde în corp, iar o speranță vine din Statele Unite ale Americii, de la o clinică ce e gata să-l primească pe Hidișan. „Mi-e greu, chimioterapia omoară tot ce e rău în corp, dar și ce e bun. Parcă nu mai pot duce încă o ședință. E foarte dificil, vă rog să mă credeți. Poate există și o altă soluție”, ne-a zis Florin, care cere din nou ajutorul oamenilor, cărora le mulțumește pentru tot ce-au făcut pentru el în ultimul an.”, scria Gsp.ro în urmă cu o lună.

Din nefericire, nu a mai ajuns si s-a stins la Spitalul Dr Cornel Igna din Campia Turzii.

Dumnezeu să-l odihnească întru Slava Sa! Condoleanțe, familiei și tuturor apropiaților! 

spot_imgspot_img
spot_img
spot_img

Ultimele știri

Atentie la centralele de apartament! Un bloc de locuinte s-a facut tandari!

Un bloc de locuinte s-a facut praf, dupa ce...

TRANSPORT AGABARITIC ÎN ZONA TURDA RESTRICȚII DE TRAFIC

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că...

Interlopul care a comandat ASASINAREA unui jurnalist – condamnat la 11 ani de pușcărie!

În sfârșit se face dreptate în România! Interlopul Lucian Boncu...

Deplasare cu stația mobilă a Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj, la Viișoara

O echipă de funcționari ai Direcției Județene de Evidență...
spot_img

Newsletter

spot_img

Descoperă!

POAD: Haine și rechizite din fonduri europene pentru 259.786 de elevi defavorizați

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a aprobat astăzi...

Sesizări RefleqtMedia: Angajații Policlinicii vechi TERORIZAȚI de locuitorii de pe Goldiș

Când ai o anumită educație sau carență de educație,...

Accident MORTAL la Luna

O femeie in varsta de 79 de ani a...

Beat la volan prin Moldovenesti

La data de 16 februarue 2022, în jurul orei...

Prefectura Mures aduna ajutoare pentru sinistrati

La inițiativa Ministerului Afacerilor Interne, Instituția Prefectului – Județul...
spot_img
spot_imgspot_img

3 societăți MARI fac angajări la Turda

Cikautxo RO Rubber &Plastic din Câmpia Turzii organizează interviu marti, 22 FEBRUARIE 2022 la ora 11.00  la sediul Centrului de Consiliere pentru Ocuparea Forţei...

Târgul săptămânal de miercuri de la Câmpia Turzii se închide, până la sfârșitul lunii martie

  La inițiativa primarului, Dorin Nicolae LOJIGAN, Comitelul Local pentru Situații de Urgență din Municipiul Câmpia Turzii s-a întâlnit astăzi, în ședință extraordinară. Subiectele dezbătute au...

TREI PROIECTE DE DEZVOLTARE LOCALĂ în dezbaterea consilierilor turdeni

Astăzi, cu începere de la ora 13:00, forul deliberativ local din Turda se reunește în ședință de îndată, pentru a discuta trei proiecte de...
WordPress Cookie Notice by Real Cookie Banner
%d bloggers like this: