Deputatul de Cluj, Steluta Cataniciu, a transmis o scrisoare deschisa catre Consiliul Superior al Magistraturii prin care cere pedepsirea procurorului general al Romaniei, Augustin Lazar pentru fapte facute de acesta inainte de 1989.
“Scrisoare deschisă adresată Consiliului Superior al Magistraturii
Asistăm de câteva zile la dezvăluiri cutremurătoare care privesc activitatea Procurorului General al României. În concret, documente acum publice arată că Augustin Lazăr a condus, în anii 1980, Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiţionată din Penitenciarul Aiud care a refuzat, în mod repetat, eliberarea condiţionată a domnului Iulius Filip, disident anticomunist, deţinut politic condamnat pentru „Propaganda împotriva orânduirii socialiste”.
Acele soluţii ale comisiei conduse de actualul Procuror General au fost motivate politic prin faptul că domnul Iulius Filip „a purtat discuţii duşmănoase la adresa RSR”, “a redactat mai multe materiale, scrisori şi memorii cu conţinut duşmănos pe care le-a difuzat atât cunoscuţilor, cât şi unor organe oficiale”, ”a adus injurii la adresa organelor de partid şi de stat”.
Domnul Procuror General nu a negat faptele, a încercat doar să ocolească răspunderea reală pe care ar fi avut-o în ceea ce priveşte persecutarea disidentului anticomunist Iulius Filip, arestat, anchetat, şicanat, torturat şi lipsit de libertate de către odiosul regim ceauşist.
Întrucât nu de mult aţi dat un aviz pozitiv domnului Augustin Lazăr pentru un mandat de Procuror General, iar acum acesta s-a înscris pentru un nou mandat, vă solicit să spuneţi public dacă în mapa profesională a Procurorului General apar aceste fapte.
De asemenea, se impune clarificarea de urgenţă, în contextul celor prezentate de media, a apartenenţei, ori nu, actualului Procuror General al României la grupul procurorilor comunişti absolvenţi ai celebrei Școli de la Bran (păstrată după revoluţie drept Centrul de Perfecţionare al SRI de la Bran). După cum bine ştiţi, acea şcoală a format, începând din 1969, toţi procurorii comunişti care aveau să fie folosiţi în aplicarea directivelor partidului comunist şi ale Securităţii în anchetarea şi reprimarea brutală a tuturor cetăţenilor români care îndrăzneau să se ridice împotriva regimului dictatorial.
O şcoală care, prin profesori provenind din Miliţie, Securitate şi de la Academia ”Ștefan Gheorghiu”, instruia procurorii comunişti, atent selectaţi, cum să facă anchete ”speciale” pe bază de tortură, şantaj, substanţe halucinogene, cum să închidă ochii la abuzurile anchetatorilor din Securitate, cum să fabrice probe, cum să şantajeze judecătorii care nu erau dispuşi să ”coopereze”, cum să li se facă înscenări avocaţilor, cum să accepte necondiţionat mandatele de percheziţie ori de arestare emise de Securitate, toate acestea având drept scop exterminarea oponenţilor regimului comunist.
Ne amintim, deopotrivă, cum eforturile presei de a obţine de la SRI lista procurorilor care au absolvit Școala de la Bran s-au soldat cu eşecuri repetate. De aşteptat, pe undeva, să fie aşa: vorbim de documente care ar fi condus la eliminarea multora din magistratură, însă protejându-le acestora trecutul şi menţinându-i nelegal în funcţii, au devenit unelte perfecte de şantaj pentru ceea ce numim azi statul-paralel.
Domnul Augustin Lazăr, pus în faţa dovezilor de netăgăduit, a recunoscut rolul jucat în cazul disidentului anticomunist Iulius Filip, dar susţine că era vorba de un rol minor.
Faţă de toate dezvăluirile din ultimul timp, sunteţi datori să faceţi demersurile necesare şi urgente pentru a vă asigura că trecutul actualului Procuror General nu va mai continua să fie o enigmă pentru opinia publică; e imperios necesar să aflăm ce activităţi a avut domnul Augustin Lazăr în comunism şi cât de mult s-a întins rolul său în persecutarea cetăţenilor pe care astăzi îi considerăm eroi anticomunişti, dar care, iată, constată cu amărăciune cum călăii lor de odinioară au ajuns să pozeze în arhangheli ai dreptăţii şi ai democraţiei.
Dacă faptele pe care le vedem astăzi în media se confirmă, vă solicit să retrageţi de urgenţă sprijinul acordat domnului Augustin Lazăr, precum şi să luaţi toate măsurile care se impun în această situaţie.”, a scris Cataniciu pe retelele de socializare.