Cea mai galonată trupă ROCK din istoria României, Phoenix sau Transsylvania Phoenix, vin mâine la Târgul de Fete de la Muntele Găina, pentru un super-recital!
În noua formație, cu care concertează de aproape 10 ani, Phoenix, adică:
Nicu Covaci – chitară, vocal, lider
Cristi Gram – chitară, voce
Costin Adam – solist vocal
Flavius Hosu – baterie
Vlady Săteanu – chitară bas, voce
Lavinia Săteanu – vioară
vor veni la Muntele Găina cu cele mai tari piese ale trupei, special pentru cei care știu să asculte rock-ul frumos, rock-ul cu care au crescut generațiile care au adus libertatea în România!
Phoenix, cunoscută în Occident ca Transsylvania Phoenix, este o formație românească de muzică rock, înființată în anul 1962 la Timișoara.
Phoenix a fost deschizătoare de drumuri în muzica adresată publicului larg în România celei de a doua jumătăți a secolului al XX-lea. Membrii formației au abordat numeroase subgenuri ale rock-ului. Traseul stilistic al formației a pornit de la muzică beat, evoluând spre rock psihedelic și de aici către hard rock, cu un număr de experimente de rock progresiv. În anii 1970, efectele schimbărilor politice din țară asupra vieții culturale au dus la destrămarea multor formații de gen. Între cele care au continuat prin adoptarea unui stil nou, Phoenix a avut una dintre cele mai neașteptate evoluții, dând naștere subgenului rock numit etno rock, inspirat din folclorul românesc autentic.