Când am adresat felicitări sincere managerului, Ovidiu Stănilă, pentru bunul mers al lucrurilor de la unitatea sanitară pe care o conduce, peste 500 de turdeni ne-au dat dreptate, pe rețelele de socializare.
Ei bine, astăzi, putem spune că nu ne-am grăbit, nici „cu un gram”, în a-l felicita pe Stănilă pentru felul în care coordonează activitatea de la spital.
„➡️ Nr. total de pacienți care s-au adresat Spitalului Municipal Turda a fost de aproximativ – 430
➡️ Nr. pacienți testați COVID-19: 109
– Nr. pacienți cu rezultat negativ: 109
– Nr. pacienți cu rezultat pozitiv: 0
– Nr. teste în curs de validare: 0
➡️ Nr. total de analize de laborator – 6508
➡️ În această perioadă s-au născut în spital 8 copii.
➡️ Personal medical diagnosticat pozitiv COVID-19: 0
➡️ ALTE INFORMAȚII UTILE:
1. Continuarea activității spitalului în parametri optimi, în condițiile stării de alertă privind pandemia COVID-19.
2. Fiecare pacient internat va fi tratat ca posibil suspect COVID-19 până la sosirea rezultatului de la laboratorul acreditat pentru testarea COVID-19.
3. Tot personalul angajat va purta echipamente de protecție conform protocolului existent.
4. Pacienții internați având rezultatul testării COVID-19 negativ vor fi cazați în saloane respectându-se normele de distanțare socială.
5. Se asigură triajul epidemiologic constând în controlul temperaturii personalului propriu la punctele de control – acces în incinta Corpului administrativ și la intrarea principală în spital, cu mențiunea că nu se va permite accesul persoanelor a căror temperatură corporală, măsurată la intrarea în incintă, depăşeşte 37,3°C.
6. Se va proceda la dezinfectarea obligatorie a mâinilor înaintea intrării în spaţiile de lucru.
7. Continuă testarea COVID-19 a tuturor pacienților internați în spital indiferent de patologie.
8. Necesarul de medicamente și echipamente medicale este acoperit pe o perioadă de siguranță.
9. Continuă achiziția de materiale sanitare și medicamente în funcție de necesități.
10. Conducerea spitalului este activă în echipa completă.
11. Farmacia Spitalului continuă prepararea de dezinfectant pentru mâini conform recomandărilor OMS, pentru uz intern. Capacitatea de preparare este de 50 litri/săptămână.
12. Cele 6 linii de gardă (CPU, ATI, Medicină Internă, Chirurgie generală, Ginecologie și Pediatrie) sunt acoperite complet cu personal medical 24/24ore.”, a transmis conducerea Spitalului Municipal Turda în ultima informare, referitoare la perioada 12-18 iunie 2020.
Ca o paranteză de final, inițiativa Spitalului Municipal Turda, de a informa opinia publică, cu o frecvență săptămânală, denotă transparență, profesionalism și eficiență administrativă.
Ar fi de bun augur dacă și alte conduceri de unități sanitare, precum cea de la Câmpia Turzii, unde tăcerea e ca mierea, ar lua exemplul omologilor lor de la Turda.












