spot_img
spot_img
spot_imgspot_img

Singurul spital cu profil de recuperare multidisciplinară din Transilvania a fost reacreditat

spot_img

Acesta a fost încadrat într-o categorie superioară, trecând din categoria a IV-a direct în cea de-a II-a

Spitalul Clinic de Recuperare, unitate sanitară care funcționează în subordinea Consiliului Județean Cluj, a fost reacreditat de către Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Această nouă certificare nu poate decât să ne bucure și să dovedească, o dată în plus, faptul că dedicarea, profesionalismul și devotamentul echipei medicale, împreună cu dotările de ultimă generație, fac echipă bună pentru realizarea unui act medical de calitate. La fel ca și în cazul Spitalului nostru de Infecțioase, reîncadrat cu cel mai mare punctaj din țară, și-au spus cuvântul, din nou, inclusiv investițiile extrem de consistente pe care le-am făcut atât din bani europeni cât și din bugetul propriu.”

Activitatea de evaluare a presupus analiza a 3.847 de indicatori prin care membrii comisiei au urmărit modul de realizare a actului medical, organizarea și funcționarea spitalului, precum și calitatea serviciilor oferite pacienților.

În urma procesului de analiză și evaluare a tuturor criteriilor, Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca a obținut un punctaj foarte ridicat, de 86,38%, care a condus la încadrarea într-o clasă superioară, respectiv trecerea din categoria a IV-a direct în categoria a II-a de acreditare.

Reacreditarea singurului spital cu profil de recuperare multidisciplinară din Transilvania a survenit la finalul unui extrem de laborios proces de evaluare a tuturor structurilor, compartimentelor funcţionale şi a serviciilor acestuia, certificatul de acreditare având o valabilitate de cinci ani.

Spitalul Clinic de Recuperare este una dintre cele mai prestigioase și emblematice unități spitalicești clujene și o recunoscută bază de învățământ medical, facilitând efectuarea procedurilor de examinare, diagnosticare și tratare a pacienților în cele mai bune condiții. Anual, personalul unității sanitare desfășoară actul medical în beneficiul unui număr mediu de 12.000 de pacienți spitalizați pe cele 403 paturi şi aproximativ 36.000 de pacienți tratați ambulatoriu.

Biroul de presă

3 noiembrie 2023

spot_img
spot_img
spot_img