spot_img
spot_img
spot_imgspot_img

Sase persoane cu “masuri preventive” dupa perchezitiile DNA de la Cluj

În cauza mediatizată prin comunicatele nr. 952/VIII/3 și 954/VIII/3 din 04 octombrie 2023, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 04 octombrie 2023, a suspecților:

ORHA IOAN, inspector de trafic rutier în cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Cluj, pentru comiterea infracțiunilor de:

  • abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
  • folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată,
  • luare de mită în formă continuată,

ŢEPELE CRISTIN VIOREL, inspector de trafic rutier în cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Cluj, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.

În aceeași cauză, procurorii anticorupție au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 04 octombrie 2023, față de inculpații:

BAICU SORIN GELU, POP MIRCEA MIHAI și ȘOFRON VASILE, toți trei inspectori de trafic rutier în cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Cluj, pentru comiterea unor infracțiuni de: folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite și abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, săvârșite în formă simplă sau continuată,

POPOVICI FLORIN MĂDĂLIN, viceprimar al comunei Sârbi, județul Bihor, pentru comiterea infracțiunilor de:

  • dare de mită,
  • complicitate la dare de mită,
  • efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Infracțiunile reținute în sarcina celor cinci inspectori de trafic rutier ar fost comise tot în legătură cu “protecția” asigurată mai multor societăți comerciale cu obiect de activitate în domeniul transportului de mărfuri prin aceea că le-ar fi furnizat administratorilor acestora informaţii nedestinate publicităţii referitoare la controalele pe care aceștia urmau să le desfăşoare și nu ar fi luat măsurile legale de sancţionare cu privire la încălcările legii pe care le-ar fi constatat (depășirea masei maxime autorizate de transport, lipsa licenței de transport, etc.).
În plus precizăm că, în lunile august 2021 și noiembrie 2022, pentru “serviciile” amintite mai sus, suspectul Ţepele Cristin Viorel ar fi primit de la un om de afaceri și de la inculpatul Popovici Florin Mădălin, care ar fi administrat în fapt o societate comercială cu obiect de activitate în domeniul transportului de mărfuri, materiale de construcții în valoare de 2.856 lei și echivalentul în lei a sumei de 5.000 euro.

Suspecților și inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 și 309 Cod de procedură penală.

La data de 05 octombrie 2023, Durlea Bogdan Ștefan și Ţepele Cristin Viorel urmează să fie prezentați Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale, respectiv punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

spot_img
spot_img
spot_img