Astăzi, creștinii ortodocși prăznuiesc Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Această sărbătoare marchează sfârșitul calendarului bisericesc. Noul an bisericesc debutează pe 1 septembrie.
În ziua de 29 august, când se prăznuiește Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, există credința în popor că nu trebuie să se folosească cuțitul, totul se rupea cu mâna.
Nu se mănâncă varză, căci se spune că lui Ioan Botezătorul i s-a tăiat capul pe varză de 7 ori şi a înviat.
În popor se vorbea și de începerea unui post, numit „de la cruce până la cruce”, un post care ținea până pe 14 septembrie (Înălțarea Sfintei Cruci), neconsemnat în calendarul creștin, care avea rolul de a-i curăți pe cei care au săvârșit omoruri sau alte păcate grave.
Una dintre cele mai respectate tradiții este ținerea postului negru, în ziua de sărbătoare.
Tot în popor era întâlnită și interdicția de a tăia și mânca fructe și legume cu formă rotundă, de exemplu pepenele nu era consumat în această zi. Totuși, aceste obiceiuri nu au legătură cu Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, deci, teoretic, nu trebuie respectate cu strictețe.
Sfântul Ioan Botezătorul a fost ultimul prooroc care a vestit venirea lui Mesia și, totodată, a fost verișorul lui Iisus Hristos – Mesia.
Ioan Botezătorul a săvârșit minuni și a fost un fervent contestatar al Irodiadei, femeia care i-a adus și sfârșitul.
De Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul, nu se urează „La Mulți Ani” celor care poartă numele sfântului.












