Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img

Salvamontiștii clujeni au trecut cu succes prin evaluarea anuală de iarnă

Evaluarea de iarnă a salvatorilor montani din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj s-a desfășurat la finele săptămânii trecute, în prag de închidere a sezonului, pe domeniul schiabil Buscat. Ca de fiecare dată, au fost evaluate competențele tehnice specifice, medicale și sportive ale salvamontiștilor.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: “Evaluările anuale sunt esențiale pentru salvamontiști deoarece contribuie direct la menținerea unui nivel ridicat de pregătire și la siguranța intervențiilor, totul în beneficiul, evident, al iubitorilor de sport, munte și activități în natură”.

Cele mai importante teste din cadrul evaluării anuale de iarnă au constat în acordarea primului ajutor unui accidentat – victima unui traumatism complex pe domeniu schiabil, stabilizarea acestuia și transportul cu targa tip akija și cu snowmobil-ul din dotarea serviciului până la baza pârtiei, unde urma să fie predat serviciului SMURD.

Partea de evaluare medicală a salvamontiștilor s-a realizat în coordonarea medicului primar urgentist Ziana Motora, doctor voluntar în cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj.

Pregătirea fizică a salvatorilor a fost testată într-o probă contracronometru de urcare a pârtiei pe schiuri de tură, toți salvatorii încadrându-se în cerințele baremului de timp.

Evaluarea de iarnă a salvatorilor montani este anuală și, alături de evaluarea de vară, testează în permanență cunoștințele tehnice ale salvamontiștilor, capacitatea de intervenție, lucrul în echipă și coordonarea în cadrul accidentelor.  Toți salvamontiștii clujeni au trecut cu brio prin această ultimă evaluare de iarnă.

Biroul de presă

23 martie 2026

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img

Hot this week

Publicitate

spot_img

Pe aceeași temă

Turda prinde lumină: investiții masive în iluminatul public pentru siguranța orașului

Primăria Municipiului Turda continuă lucrările de modernizare a infrastructurii...

Ciprian Rigman – VOT DECISIV împotriva femicidului

Cazurile de femei ucise de soți/parteneri/apropiați au luat foarte...

Publicitate

spot_img

RefleqtMedia Știri

Popular Categories

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
spot_img