Un tânăr s-a spânzurat la doar 18 ani. Tragedia s-a petrecut ieri, în Comuna Călărași, lângă Turda.
„În data de 11 septembrie a.c., în jurul orei 15.00, Poliția Municipiului Turda a fost sesizată despre faptul că în comuna Călărași, în incinta unui imobil, ar fi fost găsită o persoană decedată prin spânzurare.
În urma verificărilor, persoana a fost identificată ca fiind un tânăr de 18 de ani, din municipiul Turda.
Echipajul medical deplasat la fața locului a constatat, din nefericire, decesul persoanei.
În urma examinării preliminare, nu au fost identificate urme vizibile de violență pe corpul acestuia.
Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanțelor în care a survenit decesul, sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă” au declarat reprezentanții IPJ Cluj pentru TurdaNews.
Acesta este al treilea caz consecutiv de suicid prin spânzurare, după cel al lui Iulian Ionele și a bărbatului din Tritenii de Jos, care s-a spânzurat la Luncani.












