Deși a fost sezon ploios și deși sezonul roșiilor debutează, de obicei, în iunie-iulie, acestea au ajuns deja în piețe și la aprozare.
Cu celebra formă țuguiată, roșiile oltenești sunt prezentate de vânzători ca fiind „naturale, de seră”, însă adevărul din spatele poveștii frumoase are conotații penale.
Aseară, Florin Taloș, broker de asigurări din Câmpia Turzii, a prezentat o tomată oltenească, pe care a cumpărat-o din piață.
„Aceasta este o rosie romaneasca cumparata azi din piata din Campia Turzii provenita din sudul tarii.
Dupa cum vedeti are toate caracteristicile unei rosii coapta fortat (pulpa tare si compacta cu vinisoare verzi, lipsa semintelor sau seminte in stadiu incipient de dezvoltare, locul de prindere a coditei este alb si lemnos).
Sper ca au folost doar metode legale si nu si substante interzise (etherol).
Pentru o informare corecta si completa cautati pe google ce inseamna rosii coapte fortat si care este efectul pentru sanatate.
Fiti consumatori informati.”, a spus omul.
Defapt, dacă este să dăm crezare investigațiilor video din mediul online, roșiile sunt stropite cu ethrel, hormon chimic care le crește forțat și care, dacă nu este utilizat așa cum trebuie, este toxic pentru organismul uman.
„Ethrel-ul contine un hormon chimic care stimuleaza aparitia mai rapida a substantei care grabeste coacerea in mod natural a fructelor si legumelor. Acest produs insa nu ar fi toxic daca ar fi respectate reglementarile in vigoare si anume o pauza de 10 zile de la stropire, timp in care substanta ar parasi planta, iar aceasta nu ar mai fi toxica. Numai ca la noi este utilizata o solutie concentrata, iar perioada de pauza nu este respectata niciodata. Asfel rosia este recoltata si ajunge pe mesele noastre cu hormanii de stimulare a cresterii.”, se arată pe site-ul botanistii.ro.