Pe perioada minivacanței prilejuite de sărbătorirea Zilei de 24 ianuarie, polițiștii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au fost la datorie, zilnic, pentru siguranța și liniștea cetățenilor.
În perioada 20 – 24 ianuarie 2023, poliţiştii mureşeni au constatat peste 70 de infracţiuni şi au aplicat peste 880 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 436.510 lei.
Au fost reţinute 76 de permise de conducere, dintre care 20 pentru depăşirea vitezei legale, 8 pentru consumul de băuturi alcoolice şi 48 pentru alte abateri, fiind retrase 31 certificate de înmatriculare auto.
Peste 800 de poliţişti au desfășurat activități în teren, pentru prevenirea faptelor antisociale, apărarea patrimoniului public şi privat, dar și pentru creşterea siguranţei rutiere şi a transporturilor feroviare.
Au fost surprinși în flagrant delict 7 autori de infracțiuni, iar 6 persoane urmărite la nivel naţional au fost depistate de polițişti.
Au fost desfăşurate, în total, 8 percheziţii domiciliare, fiind dispuse 8 măsuri preventive.
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE