spot_imgspot_img

Razii DIICOT la Câmpia Turzii, Luduș și alte localități! Mai multe plantații de cannabis au fost găsite!

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

95 de kilograme de cannabis au fost ridicate de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organziate din Târgu Mureş, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Tîrgu-Mureş, în urma a 19 percheziţii domiciliare. 14 persoane sunt cercetate pentru trafic de droguri de risc şi mare risc fără drept.

 

 

 La data de 22 septembrie a.c., poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate, împreună cu un procuror D.I.I.C.O.T. din Târgu Mureş, au efectuat 19 percheziții domiciliare, în judeţele Mureş şi Cluj, într-un caz de trafic de droguri de risc şi mare risc şi constituire a unui grup infracţional organizat.

 

Din cercetări a reieşit că membrii grupării ar fi înființat mai multe culturi de cannabis, atât indoor, cât și outdoor. De asemenea, ar fi comercializat droguri de risc și de mare risc către mai multe persoane.

 

În urma  perchezițiilor, au fost descoperite culturi outdoor de cannabis, constituite din 14 plante, cântărind aproximativ 95 de kg. și au fost ridicate instalații necesare creșterii și îngrijirii plantelor, sisteme informatice precum și 16.350 de lei şi 315 euro.

 

Ieri, 22 septembrie, 8  persoane bănuite de trafic de droguri de risc şi de mare risc au fost reţinute pentru 24 de ore.

 

Astăzi, 6 persoane au fost prezentate instanţei, în vederea dispunerii măsurilor legale, iar celelalte două sunt cercetate sub control judiciar.

 

Poliţiştii și procurorii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc fără drept, cultivarea și deținerea de droguri de risc și mare risc fără drept şi constituirea unui grup infracțional organizat.

 

Actiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

 

La percheziţii au participat şi poliţişti de combatere a criminalităţii organizate din Cluj-Napoca şi Alba Iulia,  jandarmi din Mureş şi Cluj, precum şi un echipaj canin de la Aeroportul Cluj-Napoca – Sectorul Poliției de Frontieră.

spot_imgspot_img
spot_img
spot_img

Related articles

🏆 Legione Câmpia a cucerit rugby-ul feminin!

Cinci luptătoare din Câmpia Turzii, campioane naționale și câștigătoare...

🦅 Vulturii zboară tot mai sus! Lideri neînvinși ai Ligii a 4-a Elite Mureș! 💙🔥

A.F.C. Vulturii Târgu Mureș continuă să domine autoritar Liga...