spot_img

RAZIE la Câmpia Turzii

spot_img

Date:

Share post:

spot_img
spot_img

În perioada 25-27 februarie a.c., polițiștii Poliției municipiului Câmpia Turzii și Secției 4 Politițe Rurală Câmpia Turzii, cu sprijinul jandarmilor și polițiștilor locali, au desfășurat o acțiune în sistem integrat, în scopul asigurării respectării prevederilor legale și asigurării unui climat optim de siguranță comunității.  

 

 

Totodată, au fost derulate activități de asigurare a fluenței traficului rutier și prevenire a accidentelor de circulație.

 

În total au fost legitimate peste 130 de persoane și controlate în trafic 85 de autovehicule.

 

De asemenea, în contextul pandemic, au fost derulate controale în cadrul a 13 obiective economice, în scopul verificării modului în care sunt respectate măsurile impuse.

 

Cele 57 de sancțiuni contravenționale aplicate vizează abateri de la prevederile Legii 61/1991 și OUG 195/2002.

 

Astfel, 44 de măsuri de sancționare contravențională au fost înregistrate în urma nerespectării normelor privind circulaţia pe drumurile publice, fiind totodată reținute două permise de conducere și constatate patru infracțiuni flagrante la regimul rutier.

Comentarii

spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Related articles

Metodologia de atribuire a granturile pentru școlile cu rezultate deosebite, supusă dezbaterii publice de Primăria Câmpia Turzii

În temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în...

Si beat, si fara permis, la volan prin Campia Turzii

La data de 22 mai a.c., în jurul orei 00.40, polițiștii de ordine și siguranță publică din cadrul...

Captură-RECORD la Complexul de Agrement „La Trei Lacuri” din Câmpia Turzii

Seara trecută a fost una cu adevărat norocoasă pentru doi pescari, care au venit la Complexul de Agrement...

Câmpia Turzii a mai pierdut un erou

În acest week-end, locotenent colonelul, Marius Crișan, originar din Câmpia Turzii, a părăsit lumea fizică, după o lungă...
spot_img

Incepe distribuirea laptelui praf la Turda

DISTRIBUIRE LAPTE PRAF GRATUIT Directia Asistenta Sociala Turda vă aduce la cunoștiință că începând de azi 20.10.2021, se va distribui lapte praf gratuit- MILUPA MILUMIL...
%d bloggers like this: