

De câteva zile, mii de oameni din comuna Ceanu Mare sunt lăsați fără apă potabilă. Iar explicația pe care o primim, de fiecare dată, este aceeași: „se sistează furnizarea apei”.
Vreau să fie foarte clar: Primăria Ceanu Mare nu administrează serviciul de alimentare cu apă. Operatorul este Compania de Apă Someș.
Cu toate acestea, nu ne-am ascuns în spatele legii și nu am ridicat din umeri. Din contră.
În data de 29 iunie 2026, am transmis oficial către Compania de Apă Someș o cerere de intervenție în regim de urgență, arătând că, încă din 26 iunie, alimentarea cu apă a fost întreruptă în toate satele comunei: Ceanu Mare, Boian, Boian Hodaie, Bolduț, Valea lui Cati și Iacobeni.
Am sesizat și Instituția Prefectului. Am făcut toate demersurile legale și administrative care țin de atribuțiile noastre.
Primăria și-a făcut partea: am investit în rețele, în bazine și în surse de apă. Nu acceptăm ca, după toate aceste investiții, răspunsul primit să fie, în esență, vechiul „s-a rezolvat, nu se poate”.
Ajunge.
Le cer public celor de la Compania de Apă Someș să trateze această situație cu seriozitatea pe care o merită. Oamenii nu pot fi lăsați fără apă în plină vară, iar explicațiile nu mai țin loc de soluții.
Solicităm reluarea imediată a furnizării apei potabile în comuna Ceanu Mare.
Dacă acest lucru nu se întâmplă și vom constata că există refuzuri nejustificate sau încălcări ale obligațiilor legale, vom sesiza instituțiile abilitate pentru a verifica existența unor posibile fapte de abuz în serviciu.
Gata cu bătaia de joc!
Virgil Păcurar
Primarul comunei Ceanu Mare









