spot_imgspot_img

Primarul comunei Viișoara a REZILIAT contractul cu SC Drumuri și Poduri Județene SA

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Incompetența și nesimțirea conducătorilor societății patronate de Consiliul Județean Cluj l-a adus la capătul răbdărilor pe primarul comunei Viișoara, Ioan Roman.

Astfel, în această săptămână, edilul comunei a reziliat contractul de lucrări, finanțate din fonduri europene, pe care SC Drumuri și Poduri Județene SA îl câștigase într-un mod controversat, deși nu avea nici bază economică și nici materială cu care să ducă la îndeplinire prevederile contractuale.

Proiectul era finanțat pe măsura 7.2, era în valoare de 1 milion de euro și prevederea asfaltarea tuturor străzilor din Viișoara care erau canalizate.

Inițial, comisia de licitație a exclus firma SC Drumuri și Poduri Județene SA, din cauza neconformităților, însă directorul acesteia a contestat decizia comisiei, societatea fiind reinclusă între ofertanți.

Așa s-a ajuns în situația în care o societate aflată la marginea falimentului să presteze servicii pentru care nu avea nici bani, nici oameni și nici utilaje.

„Este nevoie de o schimbare a legilor din achizițiile publice. Este nevoie de o responsabilizare mai mare a societăților care participă la licitații. O societate care câștigă o licitație și nu poate duce contractul la final, ar trebui să fie restricționată de la participarea la licitații vreme de 3 ani.”, spune Ioan Roman, într-un interviu DELICIOS pe care l-a acordat pentru RefleqtMedia și pe care site-ul nostru vi-l prezintă în această după-amiază.

spot_imgspot_img
spot_img
spot_img

Related articles

Bucur Ovidiu Adrian
Bucur Ovidiu Adrianhttp://refleqtmedia.ro/
Jurnalist, cu 14 ani de experiență. Specializat în investigații și articole de presă din domeniile: administrativ, politic, social