3.9 C
Turda
Thursday, October 6, 2022
spot_img
HomeȘtiri din zonăChețaniPrimarul comunei Chețani întâmpină Centenarul cu fapte și realizări demne de un...

Primarul comunei Chețani întâmpină Centenarul cu fapte și realizări demne de un moment istoric

Date:

spot_img
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Anul 2018 este, de departe, anul cu cele mai mari investiții realizate de primăria comunei Chețani, prin strădania și eforturile administrativ-politice depuse de edilul, Emil Florin Mocan.

În prag de Centenar, lucrările continuă în comună, iar noi am decis să le scoatem în evidență, pentru ca fiecare locuitor al comunei să știe pe cine a votat în 2016.

În primul rând, în acest an s-a pus piatra de temelie pentru cea de-a doua capelă din comună, respectiv capela din satul Grindeni.

Astfel, după ce locuitorii satului Hădăreni s-au putut bucura de beneficiile unei capele mortuare încă de anul trecut, și „cristurenii” vor avea parte de o investiție menită să le ușureze viețile, în momentul încercării grea a decesului cuiva drag.

Lucrarea a fost demarată în această toamnă și, dacă Dumnezeu ajută, s-ar putea finaliza până de Paști.

O altă lucrare de o importanță MAJORĂ pentru dezvoltarea, progresul și emanciparea comunei Chețani este reprezentată de asfaltarea a 19 străzi din reședința de comună, lucrare începută în luna octombrie a acestui an.

Valoarea totală a lucrării este de peste 4,796 de MILIOANE DE LEI, iar finanțarea a fost obținută de primarul comunei – Emil Florin Mocan, prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Executant este SC Drumserv SRL – unul dintre „greii” asfaltărilor din județul Mureș.

Cea mai importantă lucrare edilitară pentru cetățenii satului GRINDENI este ÎNFIINȚAREA REȚELEI DE APĂ POTABILĂ, proiect început chiar în această toamnă, cu o valoare totală de peste 1,9 MILIOANE DE LEI (fără TVA).

Executantul acestei lucrări este SC Fario Instal SRL, o societate serioasă, care a efectuat mai multe lucrări de profil, inclusiv pentru operatori regionali de apă și canalizare din mai multe județe ale țării.

„Le-am promis cetățenilor comunei pe care o iubesc și o reprezint o dezvoltare armonioasă, în toate localitățile, cu investiții și cu lucrări edilitare, astfel încât să aducem comuna noastră la standarde de viață dintre cele mai înalte. Iată că, după doi ani de mandat, putem veni în fața comunității noastre cu investiții și realizări pe care le considerăm normale, în secolul XXI. Vreau să lansez o promisiune fermă, chiar în această săptămână când națiunea română își sărbătorește primii 100 de ani de existență unitară – VOI FINALIZA INVESTIȚIA LA ȘCOALA GIMNAZIALĂ DIN CHEȚANI, INDIFERENT DE EFORTURILE PE CARE VA TREBUI SĂ LE DEPUN, astfel încât să punem la dispoziția generațiilor de copii toate dotările logistice necesare unui proces educațional eficient și modern”, declară Emil Florin Mocan – edilul comunei Chețani.

Vă reamintim că mâine, cu începere de la ora 15:00, la Căminul Cultural din Chețani, va avea loc evenimentul „100 de ani de cultură, tradiții și identitate”, care se va concluziona, de la ora 18:00, cu un spectacol de artificii, pe arena sportivă din Chețani.

Vă așteptăm în număr cât mai mare la Cămin, pentru a vă bucura de cântecele, jocurile, colindele și surprizele pregătite de organizatori.

Comentarii

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
WordPress Cookie Notice by Real Cookie Banner
%d bloggers like this: