Tuesday, January 20, 2026
-12.8 C
Turda
-13.8 C
Câmpia Turzii
spot_img

Primarii din jurul Turzii vor zonă metropolitană de transport local – Cristian Matei caută soluții, iar Dorin Lojigan se abține de la comentarii

Refuzul primarului clujean, Emil Boc, de a prelungi două curse către Rediu, respectiv Aiton, l-au determinat pe edilul comunei Aiton, Nicolae Făgădar, să-și dorească formarea unei zone metropolitane de transport local, în jurul Turzii.

Am vrut să vedem care este părerea edililor de municipii și de comune din Comunitatea Urbană Arieș, așa că am discutat cu mai mulți dintre aceștia.

„Am lansat ideea de înființare a unei așa-zise zone metropolitane de transport local în jurul Turzii încă din anul 2016, de când am început să lucrăm la Planul de Mobilitate Urbană. Deja există un organism, Comunitatea Urbană Arieș, din care fac parte 19 unități administrativ-teritoriale din jurul Turzii. Căutăm acum cadrul legislativ pentru a pune în aplicare acest plan și îmi propun să scriem, dacă va fi posibil, împreu8nă cu primarii care se vor implica, un proiect european pentru transport și modernizarea zonală a infrastructurii. Astfel, avantajele financiare vor fi semnificative, pentru toți cei vizați”, afirmă Cristian Matei, edilul Municipiului Turda.

Pe de altă parte, Dorin Lojigan, primarul din Câmpia Turzii, afirmă că se abține de la comentarii pe marginea acestui subiect. „Noi avem un Plan de Mobilitate Urbană pe care dorim să îl implementăm. Dacă vreunul dintre omologii mei va iniția ideea formării unei zone metropolitane de transport local, vom vedea la momentul respectiv ce vom face.”, a spus Lojigan.

Referitor la primarii care s-ar implica într-un asemenea proiect, RefleqtMedia a vorbit cu Aurel Giurgiu (Luna), Mirela Vereș (Călărași), Ioan Roman (Viișoara), Ioan Pârv(Petreștii de Jos), Călin Fărgaciu (Săndulești), Aurel Truță (Ploscoș) și Nicolae Făgădar (Aiton) și TOȚI, LA UNISON, SUSȚIN ACEASTĂ IDEE.

„Sunt de acord cu orice este în folosul cetățenilor” – spune Ioan Roman.

„Este o idee foarte bună, pe care o așteptăm de mult. Gândiți-vă că în comuna noastră există microbuze care merg fie în Săndulești, fie în Copăceni, deci oamenii care vor să călătorească dintr-un sat, în altul, nu au cum să se deplaseze”, spune Călin Fărgaciu.

„Dacă este în folosul cetățenilor și dacă prețul ar fi mai mic, sunt total de acord” – Mirela Vereș.

„Abia aștept formarea unei astfel de zone, ținând cont că nu există niciun mijloc de transport în comun care să vină la Ploscoș” – Aurel Truță.

„Desigur că sunt de acord” – Aurel Giurgiu.

„Orice idee de asociere și colaborare este de bun augur. Noi avem Comunitatea Urbană Arieș care ar putea să facă o asemenea companie de transport local.” – Ioan Pârv.

„Dacă municipiul Cluj Napoca are în intenție să se opună în continuare extinderii celor două linii de transport metropolitan, mă gândesc foarte serios să ader la o eventuală zonă metropolitană la Turda” – Nicolae Făgădar.

spot_img
spot_img

Hot this week

Bilete gratuite powered by BT în primele două zile ale Transylvania Open 2026!

Banca Transilvania susține tenisul şi oferă bilete cu acces...

OldBoys Turda, gata de provocarea FUN7CUP Călărași 2026: fotbal, prietenie și fair-play

Echipa OldBoys Turda va reprezenta municipiul Turda la ediția...

Acțiune amplă a Poliției Rutiere pe DN1–E60, la Turda. Zeci de sancțiuni aplicate și permise reținute

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Cluj,...

Avram Gal: „Am fost tratat de medicii de la Câmpia Turzii – Jos pălăria!”

Ca urmare a presupusului „scandal” de la Spitalul „Dr....
spot_img

Pe aceeași temă

spot_img

RefleqtMedia Știri

spot_img

Popular Categories

spot_img
spot_img