Consiliul Elevilor, sub îndrumarea doamnei profesor Daniela Barb, a propus proiectul PREZENT PENTRU EDUCAȚIE. În cadrul proiectului, a fost lansat un concurs la care au fost invitați să participe elevii școlii noastre.
Vineri, 3 iunie, a avut loc premierea participanților, retrospectiva activităților derulate în cadrul proiectului si a fost prezentat filmul “Nu te da bătut”. La eveniment au participat elevi, cadre didactice,dar și absovenții CTVU, Bianca Muller și Adrian Soporan, care le-au vorbit elevilor despre importanța școlii.












