Scandal uriaș în sănătatea românească, după ce Guvernul a decis să „spele” eșecurile PNRR mutând proiecte ratate într-un nou program de finanțare, în timp ce investițiile mature, reale și vitale pentru pacienți sunt ignorate fără explicații.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat Ghidul Solicitantului pentru un nou apel de proiecte din Programul Sănătate, destinat continuării investițiilor în spitale scoase din PNRR pentru un motiv simplu și grav: NU POT FI FINALIZATE PÂNĂ LA TERMENUL LIMITĂ, iulie 2026.
Cu alte cuvinte, proiecte promovate inițial fără șanse reale de finalizare au fost împinse în față, au blocat fonduri uriașe din PNRR, iar acum, după ce s-a constatat dezastrul, sunt „salvate” printr-o nouă finanțare, în valoare de aproape 590 de milioane de euro.
Lista beneficiarilor spune tot:
– spitale din Pitești, Alba, Giurgiu, Vaslui, Oradea, Timișoara și Bacău
– proiecte care, în multe cazuri, nici măcar nu erau bine conturate la momentul includerii în PNRR
În tot acest timp, Clujul este din nou lăsat pe dinafară.
Două proiecte majore, strategice pentru sistemul medical românesc:
– Spitalul Pediatric Monobloc
– Centrul Integrat de Transplant Multiorgan
ambele aflate în faze AVANSATE, unul dintre ele cu lucrările deja începute din fondurile proprii ale Consiliului Județean Cluj, nu au fost selectate NICI prin PNRR, NICI prin noul Program Sănătate.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, spune lucrurilor pe nume și acuză direct modul defectuos, netransparent și incompetent de selecție a proiectelor:
„S-a întâmplat exact ceea ce am prevăzut. Aceste spitale au fost prinse pe PNRR după criterii doar de ei știute. N-au reușit să le termine. Acum sunt scoase din PNRR și mutate pe Programul Sănătate. Practic, cei care și-au dovedit incompetența sunt premiați. În schimb, proiectele mature ale Clujului sunt ignorate.”
Mesajul este dur și clar:
🔴 România pierde bani europeni
🔴 Pacienții pierd spitale moderne
🔴 Competența este penalizată, iar eșecul este răsplătit
Mai grav, pierderea nu este doar financiară. Este o pierdere de timp, de șanse și, în final, de vieți. În loc să fie finanțate proiecte care puteau fi finalizate la timp și aduceau beneficii reale sistemului sanitar, s-a ales o selecție politică, lipsită de logică administrativă.
Acum, aceeași greșeală este perpetuată. Aceleași proiecte imature sunt împinse din nou la finanțare, iar Clujul, cu cele mai avansate investiții medicale din țară, este din nou tras pe linie moartă.
Aceasta nu mai este o simplă eroare administrativă. Este un model de guvernare bazat pe incompetență, risipă și dispreț față de proiectele serioase.
Iar nota de plată nu o vor achita cei care au greșit, ci pacienții României.










