Povestea artistei ucise de propria eșarfă, la Turda

spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
PublicitateImagine Refleqt MediaImagine ICTI Oficial

Stela Furcovici a fost una dintre cele mai iubite actrițe ale teatrului și cinematografiei românești.

Cu roluri memorabile în „Ecaterina Teodoroiu” sau „Iancu Jianu Zapciul”, Stela a făcut furori pe marile și micile ecrane… dar … destinul ei s-a sfârșit crunt, pe străzile Turzii.

În această perioadă se împlinesc 23 de ani de la tragica moarte a actriței, care era bună prietenă cu colegul nostru de breaslă, Emil Hălăștuan.

De fapt, Hălăștuan a și văzut-o pe Stela Furcovici chiar în ziua în care aceasta a murit.

”Ne-am întâlnit pe la 10 dimineața. Eu îi mai spusesem să o lase mai ușor cu băutura, iar în ziua aceea mi-a zis că se gândește serios la sfatul ăsta. Ne-am salutat și atunci a fost ultima oară când am mai văzut-o”, a declarat chiar Hălăștuan.

Câteva ore mai târziu, Stela Furcovici a încercat să traverseze strada prin loc nepermis. A fost surprinsă de un autoturism, iar eșarfa pe care actrița o purta la gât s-a prins în oglinda retrovizoare a mașinii, trântind-o pe artistă cu capul de asfalt.

Vehiculul a apărut din stânga ei și n-a avut vizibilitate. Stela a fost trântită pe caldarâm.  Impactul a fost extrem de dur. Actrița a suferit o fractură craniană.

A murit la Clinica de Neurochirurgie din Cluj. Înmormântarea acesteia a avut loc în Turda, pe 5 decembrie 2000. Nu împlinise încă 47 de ani.

Astăzi, mormântul Stelei Furcovici este unul părăsit, uitat de lume, în cimitirul din cartierul Băi.

PublicitateImagine AQUA CAAImagine Nacele pătrat
Imagine 2026 GIF

Latest articles

Related articles