Ce se poate spune după înfrângerea echipei de fotbal a României ?
Că rămânem cu două echipe masculine calificate la turneele finale: polo ( în 2025) și rugby, în 2027. La polo nu mă bag, dar despre rugby pot spune câteva vorbe.
Jocul de rugby a fost adus în România la începutul secolului XX de tinerii care studiau la Paris – este declarația noastră sportivă de identitate cu Occidentul. Terenul de la Arcul de Triumf a fost donat de regele Carol I special pentru rugby.
Nicio națiune din jurul nostru nu a deprins acest joc. Ca și Unirea, ca și statul modern, rugbyul este un dar al Franței. Asta ne face unici în această parte a Europei.
Și acum, despre echipa asta națională de rugby care, spre deosebire de cea de fotbal, merge la Mondiale.
Este alungată de peste tot, terenurile de rugby sunt desființate unul după altul în beneficiul a tot felul de improbabile academii de fotbal care produc mediocritate.
Jucătorul român de rugby joacă cinstit, iar când pierde o face cu demnitate, cu sudoare și sânge. Nu te poți supăra pe el.
Ascultați-le declarațiile celor de la rugby. Cuvinte puține și sincere. Modestie. Muncă. Fără fițe, fără freze. Imnul național cântat din rărunchi.
Salarii de Liga 2 din fotbal, adeseori și mai puțin.
Dacă am investi în rugby cât investim în Liga 2 de fotbal am fi departe, ne-am bate parte în parte cu cei din elită.
De ce? Pentru că în timp ce fotbaliștii se dau loviți timp de 90 de minute, băieții de la rugby pretind că nu sunt loviți timp de 80 de minute.
Se spune că într-un război, o națiune care joacă rugby nu va putea fi niciodată învinsă de una care nu joacă rugby.
Poate ar trebui să ne gândim mai serios la asta.
Text preluat
