spot_img
spot_img
spot_imgspot_img

Pilu Bănoi: Alianța ruptă-n cur

Nu simt nevoia de nicio introducere pentru acest nepamflet, dar simt nevoia de a spune (și scrie) că nu sunt prost. Sau doar așa cred? În copilăria mea, ocrotită de unicul partid, am reușit să-mi fac prieteni și dușmani, acoperit de întunericul comunist am reușit să descopăr hai-ku-ul lui Nichita Stănescu ce arunca spre mine (și sper că pentru tine cititorule) cuvinte smulse din trupul său:

“Întunecând întunericul

iată

porţile luminii”

Într-o adolescență ce-și trasa cursul spre un comunism veșnic, a răsărit soarele pentru mine și vreau să cred că pentru toți românii, chiar dacă unii și-au însușit sacrificiul eroilor din Decembrie 1989, mizerabilii, hoți pe atunci, azi poartă costume din lână fină, dar uită să-și dea întâlnire cu apa și săpunul. Astăzi put și decid pentru mine și din păcate și pentru tine cititorule.

Analfabetismul politic, lipsa rafturilor din bibliotecă sau alte îndeletniciri a făcut să devin un român trist și probabil rupt în fund așa cum anticipa Ion Cristoiu, iar dacă sunt bolnav mă grăbesc spre Cozmin Gușă ce-mi arăta că sunt sclavul acestui ospiciu numit… România.

Analfabeții conduc, analfabeții scriu cărți, e drept că unii prin închisori, analfabeții devin dascăli și medici, iar pacienții mor și elevii devin… nefuncționali. E primăvară și e trist. 

Cantitatea de absolvenți… privați a îngenuchiat hai-ku-ul lui Nichita, a distrus metaforele lui Fănuș Neagu și ce e și mai trist l-au ucis pe Mircea Eliade  și Marin Preda. Eliade a avut curajul să-l certe pe Dumnezeu recunoscându-i veșnicia, iar Preda mi-a arătat că fără Dumnezeu nu este nimic.

Azi, enoriașii politici ies din bârlog și-mi spun în față, fără nici un preaviz, că sunt prost sau prost grămadă asta numai dacă nesimțitul politician este de pe la noi (n.n. Transilvania)

S-a aliat tusa și cu junghiul să-mi ofere șansa de a deveni, cum răspândea tov. Ion Iliescu, sărac și cinstit. Dacă te-aș numi nemernic, nulitate de politician ce ești, m-ai trimite într-o libertate de care tu fugi. 

citește continuarea : Poveştile lu’ Pilu: ALIANȚA RUPTĂ-N CUR (povestilelupilu.blogspot.com)

spot_img
المادة السابقة
المقالة القادمة

Related Articles

Stay Connected

6,500المشجعينمثل
680أتباعتابع
3,500أتباعتابع
680أتباعتابع
360المشتركينالاشتراك
- Advertisement -spot_img

Latest Articles