În cursul zilei de ieri, 5 decembrie 2019, la Agenția de Dezvoltare Regională Centru Alba Iulia, am semnat contractul de finanțare pentru obiectivul de investiții „Modernizarea și eficientizarea sistemului de iluminat public”, în valoare totală 20.015.452,49 de lei.
Investiția propusă constă în schimbarea corpurilor de iluminat existente cu unele mai eficiente energetic. În aceste condiții, modernizarea sistemului de iluminat public în oraș va duce la eficientizarea sistemului de iluminat stradal, asigurând atât clasa de iluminat corespunzătoare străzilor pe care le deservesc, cât și diminuarea cheltuielilor de funcționare, la nivel urban. Cererea de finanțare a prevăzut montarea de aparate de iluminat performante, fără a mai fi necesare câte 2 sau mai multe corpuri de iluminat pe un stâlp, cu excepția cazurilor izolate. Un aspect foarte important al proiectului este că se va optimiza consumul și se va eficientiza controlul sistemului de iluminat, prin implementarea unui sistem de telegestiune, care să preia și să îmbunătățească funcțiunile serviciului.
Concret, prin acest proiect, se vor schimba 2.184 corpuri de iluminat, pe stâlpii existenți și se vor instala un număr de 127 stâlpi noi, care vor include și echipamentele de energie regenerabilă.
Cristian Moldovan
Primarul orașului Luduș
Comentarii