spot_img
spot_img
spot_imgspot_img

Perchezitii DNA la ISCTR Cluj – luare de mita

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în cursul anului 2023, în legătură cu protecția asigurată unor firme de transport.

În cursul zilei de 04 octombrie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare  în 24 de locații, situate pe raza județelor Cluj, Maramureș, Bistrița - Năsăud, Sălaj, Bihor și Alba, din care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

Seful ISCTR CLUJ. Bogdan Durlea, a fost retinut.
Acesta e acuzat de luare de mita.

     În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.
spot_img
spot_img
spot_img