spot_img

Percheziții ale polițiștilor din Câmpia Turzii, într-un dosar de înșelăciune

spot_img

Date:

Share post:

spot_img
spot_img

La data de 2 martie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii, cu sprijinul polițiștilor Biroului de Investigații Criminale Vulcan și a polițiștilor serviciilor criminalistice Cluj și Hunedoara,  au pus în executare patru mandate de percheziții domiciliare, în municipiul Vulcan, din județul Hunedoara, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

 

Cu ocazia perchezițiilor desfășurate au fost găsite și ridicate în vederea continuării cercetărilor telefoane mobile, înscrisuri cu valoare probatorie și un dispozitiv pentru prepararea substanțelor psihotrope.

Din cercetări a reieșit faptul că la data de 4 februarie a.c., o femeie de 70 de ani ar fi fost indusă în eroare, sub pretextul unui accident, respectiv o cădere de la înălțime a unei persoane apropiate, fiindu-i solicitați 1.200 de euro, care ar fi fost necesari unei intervenții chirurgicale.

În urma probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat în vârstă de 23 de ani, din municipiul Vulcan.

Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciilor pentru Acțiuni Speciale Cluj, Hunedoara și Gorj.

Comentarii

spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Related articles

Si beat, si fara permis, la volan prin Campia Turzii

La data de 22 mai a.c., în jurul orei 00.40, polițiștii de ordine și siguranță publică din cadrul...

Captură-RECORD la Complexul de Agrement „La Trei Lacuri” din Câmpia Turzii

Seara trecută a fost una cu adevărat norocoasă pentru doi pescari, care au venit la Complexul de Agrement...

Câmpia Turzii a mai pierdut un erou

În acest week-end, locotenent colonelul, Marius Crișan, originar din Câmpia Turzii, a părăsit lumea fizică, după o lungă...

Progresul Boian a stat, iar UST și Viitorul au profitat!

Etapa a 18-a din Liga a 5-a, zona Câmpia Turzii, la fotbal. Liderul, Progresul Boian, a fost programat...
spot_img

Alexandru Toth: „S.O.S. Domeniul Public Câmpia Turzii!”

Am aflat, cu stupoare și indignare, despre situația deficitară și periculoasă, din punct de vedere economic, care se propagă la Domeniul Public Câmpia Turzii. O...
%d bloggers like this: