După ani de muncă, sacrificii și rezultate remarcabile obținute în ringurile naționale și internaționale, Iosif Bândulă, cel mai promițător boxer format la clubul „Daniel Boxing” din Câmpia Turzii, pășește într-o nouă etapă a carierei sale: boxul profesionist.
Tânărul sportiv care a reprezentat cu mândrie Câmpia Turzii în competiții de top din România și din afara țării, atât la nivel de club cât și în cadrul loturilor naționale ale României, a ales să își continue drumul în Italia, unde are parte de sprijinul unei echipe profesioniste și de oportunități noi de afirmare.
🔴 Debutul oficial va avea loc în data de 30 aprilie 2025, începând cu ora 20:00, într-o gală de box profesionist organizată la Padova. Iosif va lupta în cadrul categoriei 70 kg, urmând să-l înfrunte pe pugilistul Mihai Todea, într-un meci care promite să capteze atenția pasionaților acestui sport.
Cu un palmares impresionant la amatori, cu numeroase medalii naționale și internaționale, Iosif Bândulă este considerat de mulți specialiști ca fiind cel mai bun produs al boxului din Câmpia Turzii în ultimii ani. Talentul său, combinat cu o etică de muncă exemplară și o motivație de fier, îl recomandă pentru a face pasul cu succes în lumea dură și spectaculoasă a boxului profesionist.
🥊 Comunitatea din Câmpia Turzii, antrenorii și colegii de la Daniel Boxing, dar și toți iubitorii acestui sport, îl susțin necondiționat în această nouă provocare, cu speranța că va deveni un ambasador de succes al orașului pe ringurile internaționale.
Mult succes, Iosif! Ținem pumnii strânși pentru un debut strălucit! 🇷🇴🥇🇮🇹