spot_imgspot_img

Parchetul Cluj și-a amintit că Oana Gașpar a fost omorâtă

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Parchetul Cluj a îndreptat ceea ce Parchetul Turda ținea la sertar. Astfel, printr-o dispoziție de procuror, a fost solicitată arestarea preventivă a lui Cornel MICHI, din Miheșu de Câmpie, cel vinovat de accidentul care a dus la uciderea Deliei Oana Gașpar și la rănirea GRAVĂ a copilului ei, minor.

„Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj
Data: 28 august 2025

COMUNICAT DE PRESĂ

Compartimentul de informare din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj este împuternicit să vă comunice următoarele:

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj a solicitat, la data de 26 august 2025, Judecătoriei Cluj-Napoca, arestarea preventivă a unei persoane pe o durată de 30 de zile.

Față de aceasta, la data de 26 august 2025, prin ordonanță, s-a pus în mișcare acțiunea penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

  • ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (1) și (2) C.pen.;
  • vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. (3), (2) și (3) C.pen., rap. la art. 194 alin. (1) lit. e) C.pen.;
  • conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) C.pen., cu aplic. art. 38 alin. (1) C.pen. și art. 41 alin. (1) C.pen.

În referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive, s-a reținut că la data de 16.06.2025, în jurul orei 20:05, având dreptul de a conduce suspendat, inculpatul a condus autoturismul marca Volkswagen Passat pe DJ 150 km 4+500 m, în afara localității Viișoara din jud. Cluj, din direcția Câmpia Turzii spre Tritenii de Jos, iar într-o curbă la dreapta, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, circulând cu o viteză de aproximativ 107 km/h, a pierdut controlul direcției de mers și a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu autoturismul marca Volkswagen Passat, provocând decesul unei persoane de sex feminin și cauzând altei persoane minore de sex masculin leziuni traumatice care au necesitat 70-75 zile de îngrijiri medicale, leziuni care i-au pus în primejdie viața.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca a admis, la data de 26.08.2025, propunerea formulată de unitatea noastră de parchet și a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 30 de zile.

Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

COMPARTIMENTUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj” se arată într-o informare oficială a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.

spot_imgspot_img
spot_img
spot_img

Related articles