Astăzi, în prezența ÎPS Andrei, a Primarului – Cristian Matei, a deputatei – Cristina Burciu și a zeci de localnici, a fost montată piatra de temelie pentru noua biserică dedicată memoriei celor 18 victime care au căzut pradă masacrului de la Hărcana.
Masacrul de la Hărcana (Turda) a fost săvârșit de către trupele militare maghiare, care au ucis 18 persoane de naționalitate română, bătrâni și copii. Incidentul s-a petrecut la 24 septembrie 1944, într-un cătun situat la circa 10 km nord-est de localitatea Turda.
În noaptea de 22 și 23 septembrie 1944 un grup de civili de naționalitate română s-a refugiat din cătunul Hărcana pentru a evita confruntările dintre armata sovietică, armata română și corpurile de armată maghiare și germane. Grupul de circa 30 de persoane s-a adăpostit în cantonul de cale ferată din apropierea orașului Câmpia Turzii (cătunul Petrilaca) și au fost martorii la execuția consătenilor lor.
In dimineața zilei de 24 septembrie 1944, un grup de militari maghiari însoțiți de civili au trecut linia de cale ferată ducând cu ei 18 prizonieri, dintre care 12 copii cu vârste între 7 luni și 10 ani, adolescenți și 4 adulți, locuitori ai cătunului Hărcana care nu au plecat cu grupul inițial de refugiați. Civilii români au fost executați prin împușcare într-o groapă de obuze, lângă calea ferată iar apoi corpurile lor au fost stropite cu petrol și incendiate. Cei 12 copii proveneau din familiile Lăscău, Forgaci, Costea și Sălăgean. Cel mai mic copil ucis a fost Ionuț Forgaci în vîrstă de șapte luni.
Ei bine, pe locul acestei tragedii, după ani de zile în care alte administrații locale turdene au IGNORAT comunitatea de la Hărcana, Cristian Octavian Matei și echipa sa din Primăria Turda pregătesc construirea unui biserici.
„Astăzi se cuvine să ne amintim de acea zi tristă în care 18 oameni nevinovați au fost uciși mișelește, în data de 24 septembrie 1944, la Hărcana. Pentru cei care nu au prins acele vremuri, aceste episoade negre ale istoriei ar putea părea de necrezut. Însă, astfel de atrocități s-au întâmplat și trebuie să ne asigurăm că această parte de istorie nu se va mai repeta vreodata. Este atât de important să promovăm pacea, înțelegerea, armonia și să nu tolerăm sub nicio formă violența, să evităm conflictele.
Comentarii