spot_imgspot_img

Oficial! Mediile si tezele dispar!

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu, a confirmat astazi intr-o conferinta de presa ceea ce se banuia, deja, de cateva saptamani: incepand din anul scolar urmator, tezele si mediile semestriale vor disparea.

„La acest moment este în curs de finalizare întâlnirea pentru dialog social între Ministerul Educaţiei şi toţi partenerii de dialog pentru a se definitiva Regulamentul de organizare şi funcţionare a învăţământului preuniversitar, astfel încât mâine aceste modificări să îmbrace forma unui ordin de ministru al Educaţiei şi să fie transmise spre publicare în Monitorul Oficial. Structura anului şcolar este deja cunoscută, este deja publicată în Monitorul Oficial iar modificarea esenţială care a fost deja agreată, discuţiile sunt în curs, este aceea că se renunţă la mediile semestriale, se renunţă la obligativitatea susţinerii tezelor semestriale, va fi necesară o singură medie generală la finalul anului şcolar, iar profesorul va avea mult mai multă autonomie în scopul unei evaluări ritmice pe parcursul întregului an şcolar”, a spus ministrul într-o conferinţă de presă, scrie Agerpres.

spot_imgspot_img
spot_img
spot_img

Related articles

Bucur Ovidiu Adrian
Bucur Ovidiu Adrianhttp://refleqtmedia.ro/
Jurnalist, cu 14 ani de experiență. Specializat în investigații și articole de presă din domeniile: administrativ, politic, social