spot_imgspot_img
spot_img

Octavian Cosmin Oltean: Rugby-ul este ca un Zeu păgân

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_img

La final de an sportiv, competițional și calendaristic, am purtat o conversație polivalentă, cu omul care a revoluționat rugby-ul de la Câmpia Turzii, Octavian Cosmin Oltean.

Cum reușiți să inspirați tinerii din Câmpia Turzii să practice rugby, având în vedere popularitatea altor sporturi mai mediatizate?

Inspirația vine din tradiție, datorita celorlalți antrenori, profesori ce au făcut înainte, noi totuși aici la Câmpia Turzii am avut tot timpul o echipa de copii sau juniori, nu știu exact când a fost înființată prima echipa de copii și juniori la Câmpia Turzii, este o chestie chiar interesanta și pe viitor o sa aprofundez acest subiect, as vrea chiar sa știm de unde a început totul, știu ca a existat echipa și acum 40 de ani am ceva amintiri cu echipa de atunci eu aveam vreo 6 ani!

Care sunt valorile principale pe care încercați să le insuflați jucătorilor dumneavoastră, atât pe teren, cât și în afara acestuia?

Disciplina, Respect, Pasiune, Integritate, Solidaritate sunt principiile de baza ale acestui sport, dacă nu respecți aceste baze, Rugby-ul este ca un Zeu păgân, nu te va accepta! Asta este o regula generala în toată lumea Rugby-ului!

Cum colaborați cu comunitatea locală pentru a dezvolta și susține rugby-ul ca sport reprezentativ pentru Câmpia Turzii?

Momentan destul de bine, am reușit în doi ani consecutivi cu ajutorul financiar al Primăriei Câmpia Turzii sa mergem la 4 etape naționale, cu cei mici de u 8, și la 5 etape naționale cu junioarele sub 18 ani în 2023 și 5 etape naționale în 2024! Dacă nu aveam aceasta finanțare nu reușeam sa încheiem Campionatul Național!

Ce strategii aplicați pentru a atrage sponsorizări sau parteneriate care să sprijine echipa și infrastructura sportivă din oraș?

Aici subiectul este mai delicat, avem o mica parte din afacerile locale care ne sustin cum pot având în vedere ca mai sunt și alte sporturi în zona, partea cea mai mare o avem de la Ploiești de la partenerul nostru Autoglass, care are o legătură destul de strânsă și cu echipa și urmărește cu interes evoluția noastră!

Care a fost cel mai memorabil meci pe care l-ați antrenat și cum a contribuit acesta la creșterea moralului echipei și a susținerii din partea comunității?

Meciul pentru locul 3 la Cupa României fără dubiu, am avut câteva cuvinte cheie care a unit grupul și a făcut diferența. Îmi amintesc cu plăcere de acele momente, am punctat foarte mult pe Istoria acelui meci având în vedere ca era primul podium feminin la Rugby adus la Câmpia Turzii am încercat sa le expun ca este sansa vieții lor sa scrie Istorie pentru Câmpia Turzii! Am expus ca noi nu avem nimic de pierdut, având în vedere ca eram echipa mai slab cotată și o ultimă chestie am intrat la încălzire pe muzica și dansând cu zâmbete și voie buna, contrar a ceea ce am făcut pana atunci, pare o chestie de nimic dar a funcționat și am reușit sa aducem locul 3 la Câmpia Turzii!

Dacă ar fi să faceți un bilanț al anului 2024 în activitatea Leilor, cum ați caracteriza acest an?

Un an foarte bun sper sa îl repet și pe viitor! Vreau sa mulțumesc pe aceasta cale celor din Media care mă promovează de câte ori au ocazia, Primăriei Câmpia Turzii, sponsorilor, părinților și copiilor și partenerilor mei George Gall și Oltean Daniel și nu în ultimul rând familiei mele care m-a susținut necondiționat! Va urez un an 2025 cu împliniri și multa sănătate!

https://carierapeprimulplan.ro/index.php/inscriere-grup-tinta/spot_img

Related articles

Atelierul de Palanețe se deschide în Cheile Turzii

Mâine, 20 iulie 2025, Atelierul de Palanețe și Dolce...

Huba Talas crește handbaliști la ACS Activ Luduș

Fostul component al AHC Potaissa Turda sau Steaua București,...

Victorie pentru Romania, la Campionatul European de Rugby

Cu Alessia Roberta Oltean in teren, nationala feminina de...

Horea Hudrea, ai dreptate!

Consilierul local PSD Turda, Horea Hudrea, a publicat urmatoarele: "În...

Traficul greu TREBUIE interzis în Turda! Vă cereți scuze, domnilor?

De o săptămână spune deputatul USR de Turda, Ciprian...
spot_imgspot_img
Bucur Ovidiu Adrian
Bucur Ovidiu Adrianhttp://refleqtmedia.ro/
Jurnalist, cu 14 ani de experiență. Specializat în investigații și articole de presă din domeniile: administrativ, politic, social