spot_imgspot_img

O treime dintre gravidele din România afirmă că nu au făcut analizele recomandate în sarcină

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Peste 40% din decesele sub un an înregistrate în România, în 2021, au provenit de la copii care au avut la naștere o greutate mică sau/şi o vârstă de gestație sub 36 de săptămâni, multe dintre aceste decese putând fi prevenite dacă mama ar fi beneficiat de control medical în sarcină. Totuși, o treime dintre gravidele din România afirmă că nu au făcut analizele recomandate în sarcină, arată datele unei cercetări Salvați Copiii. Specialiștii Organizației Salvați Copiii Filiala Mureș, alături de medici voluntari din cadrul Asociației Caravana cu Medici Filiala Brașov, au ajuns în comuna Mica, pentru a oferi servicii medicale la nivel local pentru mame, gravide și gravide minore.

În spațiile puse la dispoziție de Primăria Comunei Mica, fetele și femeile vulnerabile din comunitate au fost consultate gratuit și au beneficiat de recoltări, ecografii transvaginale, ecografii abdominale, ecografii de sân și sesiuni de informare cu privire la sănătatea în timpul sarcinii și îngrijirea nou-născutului.

Acțiunea are loc în cadrul proiectului „Sănătate pentru fiecare comunitate – Caravana de control pentru fetele și femeile din zonele rurale”, derulat cu sprijinul PENNY, parte a programului național Salvați Copiii de reducere a mortalității infantile. 

Comuna Mica este încadrată în rândul zonelor rurale marginalizate, conform Atlasului zonelor rurale marginalizate[1] , cu marginalizare peste medie. Cea mai mare parte a populației din comună a absolvit cel mult gimnaziul, își câștigă existența din agricultură și locuiește în condiții precare în locuințe supraaglomerate. Controlul gravidelor în timpul sarcinii este foarte scăzut din cauza accesului limitat al fetelor și femeilor la servicii medicale.

„Gravidele din comunitățile vulnerabile se confruntă cu discriminare și cu un acces limitat la servicii medicale. Această situație pune în pericol atât sănătatea lor, cât și cea a nou-născutului. Este extrem de important să ne implicăm în aceste comunități și să dezvoltăm politici publice coerente, care să reducă discrepanțele existente”, a explicat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Caravana de control pentru fetele și femeile din zonele rurale ținteşte un număr de aproximativ 2.000 de fete și femei vulnerabile din zonele rurale defavorizate din 2 județe din România: Timiș și Mureș.

Printre obiectivele intervenției se numără:

  • îmbunătățirea stării de sănătate pentru fete și femei în timpul sarcinii și reducerea cazurilor de mortalitate infantilă;
  • sprijin material, prin oferirea unui kit de îngrijire pentru mamă și copil participantelor la caravanele medicale;
  • crearea de parteneriate cu instituțiile relevante la nivel local și național pentru găsirea de soluții în vederea asigurării accesului la servicii socio-medicale de calitate pentru gravidele din zonele rurale defavorizate și prevenirii sarcinilor timpurii.

 

 

 

„Deși putem să ajutăm doar un număr limitat de femei vulnerabile, cu fiecare comună vizitată de caravana medicală, suntem mai încrezători în proiectul nostru. Cu siguranță, fiecare analiză și discuție cu un medic ajută foarte mult la dezvoltarea întregii comunități. Ne bucurăm și suntem mândri să facem echipă cu organizația Salvați Copiii”, a declarat Monica Coman, Marketing Team Leader – Advertising, PENNY România.

Date relevante din analiza privind situația accesului gravidelor din comunități defavorizate la servicii medicale[2]:

  • 25% dintre gravidele vulnerabile nu au asigurare medicală.
  • 33% dintre gravide afirmă că nu au făcut analizele recomandate de când sunt gravide. Lipsa banilor este principalul impediment menționat.
  • Doar 4 din 10 gravide afirmă că toate analizele au fost gratuite.
  • Doar 4 din 10 gravide afirmă că au folosit până acum o metodă contraceptivă. În ceea ce privește sursa informațiilor, familia rămâne un factor important, de asemenea procentul celor care spun că nu au fost informate este în continuare ridicat.
  • În cazul abandonului școlii, 76% dintre femei renunțaseră la școală înainte de sarcină, 18% în timpul sarcinii, iar 7% după naștere.
  • 2 din 10 persoane identifică veniturile din munci ocazionale ca principala sursă de venit a gospodăriei.

Date de context:

  • Rata natalității la fetele cu vârsta între 10-14 ani s-a dublat între 1990 şi 2020, de la 0,18% (procent de naşteri la fete de 10-14 ani din totalul naşterilor din România) la 0,37% în 2020.
  • Între anii 2011-2019, rata medie de naşteri la adolescente de 10-14 ani a fost 0,31%; 23 de județe au avut o rată mai mare decât media națională în această perioadă (54,8%).
  • Conform datelor Băncii Mondiale, rata crescută a naşterilor la adolescente în vârstă de 15-19 ani singularizează România şi Bulgaria în rândul țărilor UE.
  • Peste 40% din decesele sub un an au provenit de la copii care au avut la naştere o greutate mică sau/şi o vârstă de gestație sub 36 de săptămâni (INS Evenimente demografice 2021).

Intervenția integrată în comunitățile dezavantajate

Echipa Salvați Copiii România, susținută de specialiști locali (medici de familie, asistenți sociali, mediatori sanitari), a creat, din 2010, o rețea de incluziune socială și combatere a sărăciei prin asigurarea de servicii integrate (medicale, sociale, educaționale) la nivel local, astfel ajutând la creșterea accesului la servicii sustenabile și de calitate pentru mame, gravide, gravide minore și copii până în 5 ani.

Până în prezent, Salvați Copiii România a lucrat în 70 de comunități rurale defavorizate, din 20 de județe, cu 90.000 de mame, gravide și copii până în 5 ani.

 

Pentru mai multe informații, persoana de contact: Silvia Burcea, manager proiect, email: silvia.burcea@salvaticopiii.ro, sau tel: 0740 590 726.

________________________

Despre Organizația Salvați Copiii

De 33 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societatea și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor imediate și de durată în viaţa acestora. Peste 3.369.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.

 

Despre PENNY

PENNY este conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de patru centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași. În prezent, rețeaua PENNY în România este alcătuită din 343 de magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din peste 6.500 de angajați.

[1] Atlasul Zonelor Rurale Marginalizate şi al Dezvoltării Umane Locale din România, Banca Mondială, 2016.

[2]Analiza privind situația gravidelor din comunități defavorizate a fost realizată pe un eșantion de 625 de mame și gravide, inclusiv adolescente, din 20 de județe în care Salvați Copiii desfășoară proiecte de suport.

spot_imgspot_img
spot_img
spot_img

Related articles

🏆 Legione Câmpia a cucerit rugby-ul feminin!

Cinci luptătoare din Câmpia Turzii, campioane naționale și câștigătoare...

🦅 Vulturii zboară tot mai sus! Lideri neînvinși ai Ligii a 4-a Elite Mureș! 💙🔥

A.F.C. Vulturii Târgu Mureș continuă să domine autoritar Liga...