O bandă de nemernici terorizează familiile de pe străzile Memorandumului, George Enescu și Republicii din Câmpia Turzii.
În trei zile, aceștia au comis 4 spargeri de locuințe, două dintre victimile prădătorilor fiind cunoscute în oraș. E vorba despre un polițist din oraș, dar și despre un profesor.
Acesta din urmă a și scris unele cuvinte pe rețelele de socializare, cu privire la aceste aspecte:
„O nouă spargere de locuință a fost consemnată în cursul zilei de ieri, marţi, 30 ianuarie, la Câmpia Turzii, pe strada G. Enescu.
Evenimentul a avut loc în jurul orei 11.30. Hoții au sustras bani și bijuterii.
S-a deschis o anchetă, iar cercetările sunt în desfăşurare, în vederea identificării autorilor și tragerii la răspundere penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută de codul penal.
Au mai fost semnalate furturi în această zonă chiar săptămâna trecută, din locuinţe sustrăgându-se sume de bani (lei și valută) și aur.”, a scris profesorul pe contul său personal de facebook.
Cetățenii care locuiesc în zonă sunt speriați de gândul că, în orice moment, pot cădea pradă spărgătorilor, iar faptul că poliția anchetează cazul, nu-i liniștește deloc.