spot_img
spot_img

Număr record de eliberări din Penitenciarul Aiud în ultimele luni

spot_img

După două luni şi jumătate de la intrarea în vigoare a legislaţiei care permite deţinuţilor care şi-au executat parte din pedeapsă în condiţii necorespunzătoare să ceară liberarea înainte de termen, peste 70 de condamnaţi au părăsit Penitenciarul Aiud, reprezentând aproximativ 10% din numărul celor aflaţi după gratii, înainte de aplicarea noii legi.

Potrivit celor mai recente date transmise de către purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Aiud, Nicoleta Mătărângă, la solicitarea Alba24.ro, pe lângă cei 30 de deţinuţi eliberaţi chiar în ziua în care legea a intrat în vigoare (pe 19 octombrie), au mai ieşit din închisoare, până în 28 decembrie, alţi 45.

Din totalul de 75 de persoane puse în libertate, 48 au fost eliberate la termen, iar 27 prin hotărâri ale instanţelor judecătoreşti.

Reamintim că din 19 octombrie, prin Ordinul ministrului Justiţiei pentru aprobarea normelor minime obligatorii privind condiţilie de cazare a persoanelor private de libertate, a intrat în vigoare a Legii 169/ 2017 privind recursul compensatoriu, ce prevede că la 30 de zile executate în penitenciar în condiţii necorespunzătoare, şase zile se consideră efectiv executate.

Printre cei care au beneficiat de eliberare de la Penitenciarul Aiud, se află inclusiv persoane condamnate pentru fapte grave – omor, criminalitate organizată, tâlhării, violuri, dar şi pentru furturi şi alte infracţiuni.

Înainte de intrarea în vigoare a noii legislaţii, erau după gratii 722 de condamnaţi la închisoarea din Aiud.

De noua legislaţie pot beneficia deţinuţii care au stat după gratii în condiţii necorespunzătoare şi au executat deja o jumătate din pedeapsă (pentru cei condamnaţi la pedepse sub 10 ani de închisoare), respectiv trei sferturi din termen (pentru cei cu pedepse peste 10 ani de detenţie).

spot_imgspot_img
spot_img
spot_img

Ultimele știri

Cod galben de ceață în zona Turda – Câmpia Turzii! Se poate forma ghețuș și polei

Administrația Națională de Meteorologie a remis, în această dimineață,...

Newsweek: Ovidiu Vancea era REABILITAT și AVEA DREPT DE PRACTICĂ

Website-ul de știri, Newsweek, este primul organ de main-stream...

2.7 milioane de lei, prin PNRR, vin la Turda

Astăzi, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Attila Cseke,...

120 km/h pe un tronson de cale ferată care trece prin Câmpia Turzii

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a anunțat demararea...
spot_img

Newsletter

spot_img

Descoperă!

Candidații la examenele de conducere din Turda, forțați să pornească … din șantier!

Locația de pornire a examenului de dobândire a permisului...

Vulpe sălbatică, pe străzile din Câmpia Turzii

Municipiul Câmpia Turzii este un adevărat ecosistem, prielnic pentru...

Fost consilier local turdean: Nu cred ca va fi asa usor cu MARELE URS

Pe fondul razboiului ruso-ucrainean, fostul consilier local PNL si...

ALERTĂ! Un taximetrist clujean este dat dispărut de mai bine de o jumătate de oră

Clubul Taximetriștilor din Cluj Napoca a lansat un apel...
spot_img
spot_imgspot_img

Investiție de 6 milioane de euro la Câmpia Turzii – da sau nu?

Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de consiliu local, convocată maine, se află un proiect care reprezintă ultimul pas înainte de o investiție...

Număr îngrijorător de infectați, raportat la numărul de testări Covid-19

În ultimele 24 de ore, la nivel național s-au efectuat 15118 teste de depistare a infectaților cu virusul Sars-Cov-2, care produce boala Covid-19. Având în...

Primăria Turda face apel la simțul civic al Turdenilor

Prin intermediul unui anunț postat pe grupul de facebook Azi în Turda, Primăria din oraș a făcut apel la simțul civic al cetățenilor, solicitându-le...
WordPress Cookie Notice by Real Cookie Banner
%d bloggers like this: