spot_img

Nu permit unui OCNAȘ să-mi predea lecții de moralitate!

spot_img

Date:

Share post:

spot_img
spot_img

A venit vremea să-i răspund PENALULUI (cu acte), Isac Tudorache Ionel, probabil cel mai penibil politician din Câmpia Turzii – un individ pe cât de penibil, pe atât de penal!

2 ani și 6 luni și-a luat!

De două săptămâni încoace, încearcă – aluziv și evaziv – că n-are curaj s-o dea pe față – să-mi tot întineze numele și meseria, pentru simplul fapt că i-am taxat deraierile iraționale.

Astfel, în urmă cu două săptămâni m-a acuzat că iau bani publici și că, în contrapartidă, contribui la nu știu ce linșaj mediatic împotriva lui.

Ieri, în schimb, m-a acuzat că mă ocup cu mizerii și găinării pentru a satisface nu știu ce stăpâni.

Ei bine, pentru că această nulitate a Câmpiei Turzii a reușit să mă calce pe nervi, concomitent cu momentul în care tocmai a fost condamnat penal pentru instigare la fals intelectual, a venit momentul să-i dau ultimul meu răspuns.

„Mă adresez în mare parte necuvîntătoarelor din P.S.D., așa zișilor politicieni de pe eșicherul politic ghirișean și nu în ultimul rând, unei părți din media locală, grupuri de interese meschine, care au încercat și încearcă un linșaj mediatic la persoană, demonstrând încă odată, dacă mai era nevoie, obediența, slugărnicia, incompetența profesională,…. față de decidenții politici, care vremelnic ocupă anumite funcții publice, în schimbul unei siguranțe politice, administrative și nu în ultimul rând pentru ceva mărunțiș lunar, ca de ….. venitul trebuie rotunjit cumva. ” – a spus Isac.

Tovarășe locotenent colonel în rezervă și condamnat penal în activitate, când vorbești de „incompetență profesională” cu referire la mine „o parte din mass-media locală”, ține cont că, de 13 ani lucrez doar în mediul PRIVAT, ceva ce tu n-ai lucrat în viețișoara ta! 

După cariera din armată, te-an aciuat pe la Compania de Apă, prin Consiliul de Administrație de la Domeniul public – cumulând pensia militară cu diverse indemnizații, precum cele mai lacome dintre hiene.

 

O altă comparație demnă de luat în seamă, între mine și lentul colonel este că, în timp ce eu am „în palmares” doar amenzi de circulație, tovarășul tocmai s-a ales cu 2 ani și 6 luni de „facultate” (cu drept de recurs)

Obediență și slugărnicie sunt doar în mintea aia a ta bătrână, care va sta 2 ani și 6 luni în pârnaie, pentru  FALS INTELECTUAL.

„Am fost crescut cu ,,frică” de Dumnezeu, am învățat la școlile prin care am trecut ce înseamnă să fii onest, să ai onoare, să nu minți, să-ți iubești aproapele și nu numai.” – zice Isac, la care eu răspuns simplu: ONOAREA, ONESTITATEA ȘI IUBIREA DE APROAPE NU SUNT COMPATIBILE CU fapta penală de  FALS INTELECTUAL.

„Cât am activat în politică, nu am făcut compromisuri, aranjamente, înțelegeri, nu am participat la conjurații și trădări deși mi s-a propus de către foștii mei ,,colegi” din P S.D. Campia Turzii. Am încercat și în mare măsură am reușit să fiu drept și imparțial. Tot ce am făcut a fost necondiționat!!!”, zice Isac – la care eu spun: TOCMAI, AI FĂCUT ARANJAMENTE ȘI CONJURAȚII, MOTIV PENTRU CARE ACUM EȘTI CONDAMNAT PENAL. Cât privește afirmația că totul ai făcut necondiționat, ÎI DREPT … ai încasat indemnizații, salarii și pensie militară TOATE DIN BANI PUBLICI, dar tu ai lucrat necondiționat!

 

Acestea fiind spuse, Isac Tudorache Ionel este o pagină îngălbenită din istoria tristă a Municipiului Câmpia Turzii – nu merită luat în seamă, menționat sau contrat, întrucât instanța și-a făcut treaba!

Comentarii

spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Related articles

Am vizitat refugiații de la Ceanu Mare și-am văzut deznădejdea cum se transformă în speranță!

Este absolut fascinant felul în care comunitățile se pot coaliza pentru sprijinirea celor aflați în năpastă, iar cel...

O cruce, 2 coroane, 11 oameni si multa tristete…

Unul dintre cei mai inteligenti, educati, cititi si - in egala masura - controversat manuitor de penita din...

Ce cauta mahalagii astia in politica turdeana?

Mediul politic al Turzii a dat Romaniei oameni precum Oliviu Gherman sau Ion Ratiu. De asemenea, din imprejurimi au...

Un consilier senatorial spune ceea ce noi toți gândim – Ucraina NU NE ESTE PRIETENĂ

În contextul iminenței tot mai acerbe a unui conflict militar în Ucraina, tot mai vehiculat este gândului potrivit...
spot_img

Horoscopul săptămânii 17-23 ianuarie 2022

Berbec La începutul săptămânii ai succes în treburile gospodărești și în dialogurile cu membrii familiei. Este rost de reuniuni familiale, de vizitare a locurilor natale...
%d bloggers like this: