Cetățenii din Câmpia Turzii ne trimit, de azi-dimineață, imagini și fotografii cu cei 6 câini care se plimbă, fără probleme, prin centrul orașului.
După ce au fost zărite în zona Spitalului, patrupedele au apărut și în zona restaurantului Mr. Sports.
De asemenea, cetățenii ne-au sesizat cu privire la faptul că astfel de câini au fost văzuți și în zona de blocuri și că o fetiță a fost aproape să fie atacată de un câine, în zona Școlii Mihai Viteazu.
Dacă reprezentanții Compartimentului Agricol din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului nu se sesizează și nu capturează acești câini, este foarte posibil ca, în curând, să asistăm la atacuri ale câinilor, similare cu cele din București.
Interesant este faptul că, la nivel județean, au fost trimise informări și solicitări privind microciparea și castrarea animalelor de rasă comună … dar Primăriile nu iau atitudine în vederea CAPTURĂRII acestora.