

RefleqtMedia v-a prezentat, ieri, primele detalii despre incidentul în care au fost implicați doi bărbați, în centrul Municipiului Câmpia Turzii.
Totul a început după ce o familie care a ieșit la plimbare cu câinele, din rasa bichon, s-a simțit amenințată de un alt câine scos la plimbare. Acesta din urmă era din rasa ciobănesc german.
„Era cu câinele, la plimbare, fără botniță, deși legea prevede acest lucru. Când i-am spus că mi-a speriat și câinele, și copilul, mi-a zis că-și bagă ceva în câinele și în copilul meu. Noroc că au intervenit polițiștii. Câinele ăla nu avea botniță, a început să latre la câinele și la copilul meu. copilul s-a pus în fața câinelui pentru a-l proteja.”, ne comunică stăpânul bischonului.
Potrivit articolului 6, alineatul (4) din OUG 55/2002, privind gestionarea câinilor cu potențial agresiv
(4) Accesul cainilor prevăzuţi la art. 1 lit. b), precum şi al cainilor din rasele Ciobanesc Belgian Malinois, Ciobanesc German, Dobermann, Presa Canario, Ciobanesc de Asia Centrala Komondor, Kuvasz, Schnauzer Urias şi metisii lor în localurile publice, în mijloacele de transport în comun, în locurile publice, precum şi în părţile comune ale imobilelor este permis numai dacă aceştia poarta botnita şi sunt ţinuţi în lesa de către o persoană care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (1). În locurile special amenajate pentru caini accesul cainilor prevăzuţi în prezentul alineat este permis fără botnita şi fără lesa.
Cu toate acestea, multă lume își plimbă câinii din astfel de rase fără botniță, uneori chiar și fără lesă.









