Municipiul Câmpia Turzii a dat, de-a lungul vremurilor, multe valori acestei lumi.
Deși unii vorbesc doar despre Virginia Ruzici, Andra, Paul Ciuci și Leluț Vasilescu, valorile acestui oraș sunt multe și diverse, iar una dintre aceste valori este profesoara de dansuri istorice, Nina Ivanovich, care locuiește TOCMAI ÎN SANKT PETERSBURG, RUSIA!
S-a născut la Câmpia Turzii, dar viața a purtat-o devreme prin alte părți: întâi în București, unde a copilărit, iar apoi tocmai la Sankt Petersburg, unde a studiat baletul și unde azi profesează ca regizor, coregraf și manager.
Din 1980-1982 a studiat la București cursuri de regie „Roma-film“. În 1994 a absolvit Pedagogia la Academia de Balet Vaganova (profesori: I.A.Trophimova, L.Ye. Goncharova, G.P.Konischev, N.N. Serebrennikov). Nina a lucrat în teatrul „Young Ballet” (1980-1986), Opera și Balet „Opera Ateneum”, București (1980-1986). Are o bogată activitate artistică ca regizor, coregraf, pedagog și curator, dar și ca manager organizator. A fost director artistic al Teatrului „Neva-Dance” Studio (1989-2001), curator, educator și director al Centrului de Artă „Casa Verde, director-coregrafic al Operei Galina Vishnevskaya (2008-2010), realizand coregrafia pentru spectacole precum „Tradiție”, „Război și pace”, „Traditional Russian balls” (Moscova).
„Zona în care stăm i-a aparținut cneazului Shuvalov, acum câteva sute de ani. Mai există încă fostul palat și niște capele, câteva parcuri și lacuri. În jurul palatului erau moșiile lui, cu diverse construcții auxiliare sau, pur și simplu, locuințele celor care au lucrat pentru el. La un moment dat, fiindcă se vindeau bucăți din aceste moșii, soțul meu s-a gândit să cumpere și el, ca să construiască ceva pentru părinții lui. Dar când am văzut locul, m-am îndrăgostit, și i-am spus că nu mai vreau să locuiesc la Sankt Petersburg. Și am avut noroc. Nici soțului meu nu-i prea place viața în metropolă.
Când eram foarte mică, nu puteam sta locului o secundă, mă duceau ai mei la mamaia acasă, și ea trebuia să mă lege cu o funie de un pom, ca să-și poată face treburile. Într-o zi, tata, tot uitându-se la mine, a zis: „pupăza asta n-are stare, trebuie s-o dăm la dansuri.” Așa că mama m-a dus să fac balet la Palatul Pionierilor, cu doamna Boscu. Acolo am pus bazele profesiei mele. De la această profesoară am prins, de altfel, gustul dansului și tot de la ea am învățat ce înseamnă să lucrezi cu copiii. Eram cu toții o mare familie, era atât de multă bucurie în tot ce făceam, în lecțiile pe care ni le preda, în felul în care pregăteam împreună spectacolul, costumele, scenografia! Nu pot decât să-i rămân recunoscătoare toată viața că mi-a transmis iubirea asta de dans, de balet și de copii. Mi-a făcut cadou o meserie. Ei, și după ce am făcut balet cu ea, am intrat la Școala de Coregrafie din București, unde o profesoară i-a spus mamei: „Dvs. sunteți rusoaică, de ce nu trimiteți fata în Rusia, la o școală mai bună?”. Eu nu știam rusă deloc, nu vorbisem în familie, pentru că în anii ăia nu era prea bine văzut să vorbești rusa. În 1971, am dat un examen la Ministerul Culturii și Educației, l-am luat, m-au trimis la Moscova, dar eram cam înaltă pentru grupa pe care o pregătiseră ei, așa că mi-au propus să învăț la seral. Mama n-a fost de acord, că eram prea mică să fiu de capul meu. Așa că ne-am întors și am mai stat un an, am dat din nou examen în 72 și am plecat din nou. Rusă tot nu învățasem. Singurele lucruri pe care le știam erau „Zdravstvuyte” (Bună ziua!) și „Cesnoe slova” (Pe cuvântul meu!).”, declară Nina Ivanovich, pentru Formula AS.
