Ne așteaptă cea mai gravă criză financiară din ultima sută de ani!

spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
PublicitateImagine Refleqt MediaImagine ICTI Oficial

Cel puțin acesta este avertismentul remis de băncile elvețiene. Astfel, din cauza pandemiei și a războiului ruso-ucrainean, care au generat creșteri de costuri, în special în domeniul energetic, umanitatea se confruntă, deja, cu cele mai mari rate ale inflației de la marea recesiune economică dintre cele două războaie mondiale.

Guvernul elveţian a anunţat vineri noi reguli pentru cele cinci bănci majore ale naţiunii, cerând ca acestea să-şi sporească lichiditatea pentru a face faţă mai bine în viitor condiţiilor dificile, cum a fost pandemia de Covid-19, transmite Reuters.

”Revizuirea este menită să asigure că băncile de importanţă sistemică deţin suficientă lichiditate pentru a absorbi şocurile de lichiditate şi pentru a-şi acoperi nevoile în caz de restructurare sau lichidare”, a declarat Consiliul Federal Elveţian într-un comunicat care anunţă adoptarea ordonanţei. O schimbare este că băncile considerate importante din punct de vedere sistemic trebuie acum să deţină suficientă lichiditate pentru a face faţă unei crize de lichiditate de 90 de zile, în loc de pragul anterior de 30 de zile, a spus consiliul federal format din şapte membri.

Nu doar în Elveția apar primele măsuri de întâmpinare a unii potențial șoc economic. Și în Marea Britanie, populația a fost informată să se pregătească de o adevărată penurie de alimente, din cauza fluxurilor de aprovizionare întrerupte.

PublicitateImagine AQUA CAAImagine Nacele pătrat
Imagine 2026 GIF

Latest articles

Related articles