Moment de înaltă încărcătură spirituală pentru comunitatea din Luna

spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
PublicitateImagine Refleqt MediaImagine ICTI Oficial

Comunitatea creștin-ortodoxă a comunei Luna s-a reunit astăzi, într-o zi de profundă însemnătate sufletească, pentru unul dintre cele mai frumoase evenimente religioase ale acestei primăveri.

Sfințirea Altarului de Vară al Bisericii Ortodoxe din Luna a reprezentat un prilej aparte pentru credincioși de a trăi bucuria, pacea și binecuvântarea unui moment cu adevărat special.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți, în frunte cu Preasfinția Sa Samuel Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care a adus în mijlocul comunității cuvinte de învățătură și binecuvântare.

Aceste clipe ne-au reamintit de valorile credinței creștin-ortodoxe, de rădăcinile noastre spirituale și de puterea prin care comunitatea noastră a rămas unită de-a lungul timpului.

Le mulțumesc tuturor celor care au fost prezenți și au luat parte la această sărbătoare a sufletului. Totodată, în numele comunității din comuna Luna, adresez mulțumiri Preasfinției Sale Samuel pentru prezență, pentru rugăciune și pentru mesajul oferit credincioșilor.

Cu prețuire,
Aurel GIURGIU
Primarul Comunei Luna

PublicitateImagine AQUA CAAImagine Nacele pătrat
Imagine 2026 GIF

Latest articles

Related articles