

O femeie, angajată a unui hypermarket turdean, a avut parte de o experiență traumatizantă în week-endul care tocmai a trecut, din cauza unei cliente care a vrut să-i rupă oasele.
„Tocmai aranjam cafeaua pe un raft, când, brusc, m-am trezit abordată de o femeie – între 40 şi 45 de ani – pe care o ştiam doar din vedere, clientă a noastră, cu care nu schimbasem, până atunci, măcar o vorbă, darmite să fi avut vreo discuţie în contradictoriu. Mi-a zis doar atât: „Tu eşti?” Apoi, fără să mai spună ceva, m-a trântit la pământ şi a început să mă lovească. Am căzut rău, dând cu capul şi umărul de gresie, iar norocul meu a fost că m-au salvat, din braţele ei, oamenii de ordine şi soţul, tocmai când mă pocnea mai abitir!” – povestește femeia, citată de BZC.ro
Femeia afirmă că a depus plângere penală împotriva atacatoarei ei. Cu toate acestea, la nivelul Poliției Municipiului Turda încă nu a fost înregistrată o asemenea plângere.
sursa foto: arhivă









